Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Naţional al Elevilor cere introducerea la bacalaureat a subiectelor de tip diferenţiat în funcţie de profilul şi filiera liceului

Publicat in Adevarul, marți 10 iulie 2012 ·

Profesorii să îi promoveze pe elevii care intră în examenul de bacalaureat cu o medie care să reflecte valoarea cunoştinţelor acumulate pe parcursul anilor de liceu.

Ca urmare a rezultatelor foarte slabe obţinute la examenul de bacalaureat din sesiunea iulie 2012, Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) din România îşi exprimă îngrijorarea faţă de calitatea actului educaţional. „Rezultatele evaluării examenului național de bacalaureat de anul acesta confirmă nevoia introducerii subiectelor de tip diferențiat în funcție de profil și filieră, inclusiv la limba și literatura română. Bacalaureatul diferențiat ar asigura șanse egale elevilor, în ceea ce privește evaluarea în funcție de programa și curriculumul profilului pe care îl urmează. În acest sens, C.N.E. doreşte să atragă atenţia reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului cu privire la necesitatea unei reforme reale, structurate, adaptate la realitatea societăţii, care să aibă ca punct de pornire descongestionarea materiei predate la clasă", spune eleva Georgiana epure, secretar al Departamentului de Relaţii Externe.

Note pe măsura cunoştinţelor

CNE trage un semnal de alarmă în rândul cadrelor didactice, în vederea stimulării elevilor pentru pregătirea examenului final, astfel încât toți elevii care sunt admiși pentru a susține examenul de bacalaureat, să îl promoveze cu o medie care să reflecte valoare cunoştinţelor acumuate pe parcursul anilor de liceu. Având în vedere gradul de dificultate progresiv al subiectelor, CNE îndeamnă elevii să trateze cu seriozitate, responsabilitate şi maturitate pregătirea examentului naţional de bacalaureat, susţinut la sfârşitul celor douăsprezece, respectiv tresprezece clase de învăţământ preuniversitar.

Peste 3.200.000 de elevi din România fac parte din CNE, structură care încurajează cultura învăţării ca şi concept al e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 31 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben ce vizează județul Tulcea. Potrivit ANM, până la ora 17:00 în județul Tulcea : Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chi

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°