Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Braşov, echipa fanion a oraşului de sub Tâmpa, de 75 de ani

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

Unul dintre cele mai vechi cluburi din România se afla la poalele Tâmpei. Cu o existenţă de 75 de ani, iştoria "galben negrilor" a parcurş un drum pe atât de zbuciumat, pe cât de interesant.

Potrivit site-ul fcbrasov.ro, primele semnale ale jocului de fotbal la Braşov sunt de prin anii 1911-1913, când în şcolile braşovene se încingeau dispute acerbe între liceeni. În 1914 apare Braşovia, de numele careia se va lega peste ani numele "stegarilor". Şe înfiinţează apoi în 1920 "Colţea", cea care în 1928 va deveni prima şi pâna în prezent unica echipa din Braşov ce a câştigat titlul de campioană naţionala. În 1927, fabrica de avioane IAR, îşi va organiza un club sportiv, iar printre şecţii figura fotbalul. Apar apoi A.CFR şi Astra, cea din urmă putând fi considerată bunica echipei FC Braşov de astăzi.

Echipa stegarilor este foarte iubită sub Tâmpa, iar suporterii au şi un site dedicate fanilor, independent de cel oficial.

Între 1941-1945 echipa participp la "Cupa Eroilor", competiţie echivalentă diviziei B, dar nerecunoscută ca atare. În 1945, în noile conditii impuse de noul regim, clubul se reorganizează sub preşedinţia inginerului Ion Pateanu şi a şefului şectiei de fotbal, Theodor Baneşiu. În editia 1946/47sub noua denumire de UAB Braşov, face parte alături de alte cinci echipe din zonă şi patru din alte regiuni, din seria a XII-a, unde ocupa locul al treilea. Din 1951, dupa trei ani de când Şilviu Ploieşteanu a preluat echipa, "Metalul Şteagul Roşu" nu mai părăseşte cele două divizii, mai scrie fcbrasov.ro.

1956, anul în care stegarii ajung în prima ligă

La finalul campionatului din 1956, stegarii reuşesc şa câştige şeria a doua la diferenţă de 7 puncte de a doua clasata. Echipa care a obţinut promovarea în Divizia A: Constantinescu -Birsan, Marinescu,Raicu - Aron, Zaharia - Haşoti, Fuşulan,Proca,Ciripoi, David. Drept recompensă, stegari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 32 minute
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Bursă. Hidroelectrica semnează pentru extinderea acordului de colaborare cu arabii de la Masdar privind dezvoltarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore şi flotante, cât şi implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii

Ziarul Financiar acum 27 minute
O delegaţie a producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O), condusă de Karoly Borbely, preşedinte al directoratului societăţii, participă la vizita de lucru în Emiratele Arabe Unite, care are loc în perioada 17-19 ap

Ziua porților deschise la UAV

Arad24.net acum 29 minute
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector R

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 47 minute
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni reprezintă ”o îngrijorare enormă”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății după răspândirea virusului

G4Media acum 4 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat joi „îngrijorarea enormă” faţă de răspândirea în creştere a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare la noi specii, inclusiv la oameni, informează AFP, citată de Agerpres. „Acest lucru rămâne, cred

20 de copii rămași blocați în Dubai au fost transportați în Abu Dhabi și vor ajunge acasă cu avionul premierului Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat, joi, cu privire la situațiile unor grupuri de români rămași blocați în Dubai din cauza inundațiilor, că atât Ambasada României din Emiratele Arabe Unite, cât și Consulatul General, au fost în cont

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 4 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 6 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

5°/10°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°