Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celălalt vinovat » "Kapetanos va plăti"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 1 octombrie 2010 · ·

Pe lîngă arbitrul Marcin Borski, Kapetanos a fost găsit şi el vinovat de Gigi Becali şi de colegi pentru revenirea italienilor

Pantelis Kapetanos a fost aseară înger şi demon pentru întreaga suflare roş-albastră. Mai întîi a finalizat în stil de mare atacant centrarea lui Bonfim, pentru ca un sfert de oră mai tîrziu să dea cu piciorul acestei reuşite. Grecul a făcut un gest prostesc şi l-a lovit cu cotul în figură pe Santacroce, fără a fi provocat de fundaşul italian, iar "centralul" l-a trimis corect la vestiare. Din acel moment lucrurile s-au schimbat total pe gazon, colegii săi fiind nevoiţi să apere avantajul de pe tabelă cu un om în minus.

La final, aceştia nu s-au ferit să-l arate cu degetul pe atacantul de 27 de ani. "S-a terminat rău pentru că am jucat în 10 din minutul 30. A venit mult prea repede acel cartonaş roşu şi am fost nevoiţi să jucăm o oră în inferioritate", a spus Gardoş, care a fost completat de Latovlevici: "Acea eliminare a contat foarte mult. Nu mai puteam să jucăm aşa cum am început, am fost nevoiţi să ne retragem".

Patronul Gigi Becali nu a fost la fel de dur ca în trecut, însă a spus că fotbalistul elen va trebui să plătească pentru gestul său: "La 3-0 eram foarte liniştit pentru că napoletanii nu jucaseră nimic. Naiba se aştepta că se găseşte unul să ia ! Doar el ştie de ce a procedat aşa. Cînd greşeşti, plăteşti, iar Kapetanos ştie asta".

"Sînt prea supărat ca să iau vreo decizie acum şi nici nu vreau să caut vinovaţi, dar Pantelis are partea lui de vină. N-am văzut faza decît de pe bancă şi nu-mi dau seama dacă a lovit intenţionat"

Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

"Ce se putea întâmpla cu Steaua cînd Kapetanos ia roşu? Este inadmisibil un asemenea gest şi să-ţi laşi echipa aproape un meci întreg cu un om în minus"

Victor Becali

"Stau şi mă gîndesc la Ka

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 53 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Medicul din Suceava care a luat mită de la 280 de bolnavi de cancer scapă de închisoare, dar va putea lucra ca medic doar la privat - cum arată verdictul judecătorilor

HotNews acum 2 ore
Șefa Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost condamnată joi, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare. Ea a recunoscut că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună. Avocații săi au susținut că

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 2 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°