Deconspirarea a atins una din resursele majore ale sistemului politic, si anume increderea. Aducerea la lumina a unor nume despre care se banuia ca au avut legaturi cu fosta Securitate nu a fost un soc. Se stia oricum de astfel de conexiuni, chiar daca nu au existat niciodata dovezi. Surpriza a venit din partea unor personaje precum Mona Musca, afirmate timp de mai multi ani ca voci ale moralitatii si rectitudinii. Scrisoarea lui Gabriel Liiceanu pune punctul pe i atunci cand remarca demolarea unui mit. Atunci cand cad pana si putinii care se mai bucura de incredere, lumea isi pierde reperele. Intr-o lucrare programatica recenta, politicianul Cozmin Gusa vorbea despre disparitia valorilor autentice. Nu mai departe de cateva luni, Traian Basescu isi exprima deschis neincrederea in primul-ministru si in cabinetul pe care l-a investit in ciuda configuratiei parlamentare date de votul din noiembrie 2004. Iata doar cateva elemente care ar putea sustine o discutie despre incredere in societatea romaneasca.

Traim intr-o societate in care increderea a avut mai mereu de suferit in ultimele decenii. Perioada comunista, de care acum ne reamintim cu ocazia deschiderii dosarelor, era dominata de neincredere. Oamenii se uitau cu grija la cei din jurul lor, evitau contactul cu necunoscutii, dominati fiind de sentimentul de neincredere generalizata. Nu stiai cine iti e prieten si cine iti e dusman. Neincrederea a dus, treptat, la distrugerea retelelor sociale si la anihilarea oricarei tendinte de asociere voluntara a oamenilor pentru diverse initiative (fie civice, fie chiar politice). Fara "asociatiile voluntare", cele care au stat la baza formarii democratiilor occidentale (si in special a celei americane), Romania a devenit un spatiu in care singura forma de supravietuire sanatoasa era asigurata de suspiciune. S-a ajuns si la anticorpi. Atitudini de tipul "nu ne pacales