Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezintă Bistriţa în finala Campionatului Naţional de Gimnastică Ritmică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Teodora Cimpoeşu este una dintre fetele lotului din Bistriţa-Năsăud care se bat pentru titlul de campioană naţională. După o absenţă de 10 ani, Bistriţa găzduieşte Cupa Finală a Campionatului Naţional de Gimnastică Ritmică de Junioare şi Senioare.

Pentru trei zile, Bistriţa a devenit capitala performanţei şi eleganţei în gimnastică. De ieri se întrec la sala polivalentă din parc cele mai bune gimnaste. Fetele, cu vârste cuprinse între 10 şi 22 ani, au venit din Baia Mare, Reşiţa, Braşov, Oradea, Arad, Iaşi, Piteşti, Bucureşti şi Oradea cu gândul de o ocupa un loc pe podium.

Bistriţa-Năsăud intră în concurs, la categoria junioare, cu cinci gimnaste de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din oraş (Ioana Bârsan, Ştefania Oltean, Karina Gălan, Cosmina Pondriş şi Teodora Cimpoeşu). Una dintre acestea, Teodora Cimpoeşu, e o fetiţă de 10 ani care promite multe Ea practică gimnastica de când avea 5 ani. La acest campionat, Teodora speră să ia un loc pe podium la coardă şi minge, obiecte pe care le mânuieşte foarte bine. Împlineşte visul mamei Mama ei, Doina Cimpoeşu, de profesie economist, 37 de ani, s-a bucurat când a văzut că fiica ei o moşteneşte şi are aptitudini pentru gimnastică. Doina Cimpoeşu a făcut gimnastică un an şi câteva luni, însă înainte să meargă la un concurs şi-a rupt mâna şi, din păcate, nu a mai putut concura niciodată. „Mă visam a doua Nadia Comăneci. Mă bucur când o văd pe Teo evoluând în concursuri. Mă rog de fiecare dată să reuşească. Sper să meargă mai departe decât am mers eu", mărturiseşte Doina Cimpoeşu.

Teodora e în clasa a IV-a la LPS. Se antrenează şi şase ore pe zi alături de fetele din lotul bistriţean. La antrenamente participă curioasă, de pe tuşă, şi sora ei mai mică, Paula, de 5 ani. „Multe îmi plac la gimnastică. Îmi place eleganţa, muzica şi jocul cu obiectele. Îmi doresc să iau un premiu", zice fetiţa. Cel mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 18 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 29 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 10 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum 35 minute
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 18 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale