O boală care produce spaime este lupusul. Denumirea vine din vechime fiindcă se distruge piramida nasului şi bolnavul parcă ar fi fost muşcat de un lup în zona feţei. Există două categorii de lupus: cutanat, adică ata­când pielea cu acea asemănare a muşcăturii de lup, o maladie dermatologică. Şi lupus eri­tematos sistemic, care atacă pe rând o mul­ţime de organe, boală gravă şi capricioasă. Lupusul eritematos sistemic n-are nici o le­gătură cu lupusul cutanat, i-a împrumutat însă denumirea. Lupusul eritematos sistemic este o boală autoimună. Adică organismul fabrică acele proteine anticorpi, care ac­ţio­nea­ză greşit, în loc să se lupte cu microbii. Anticorpii defecţi atacă sângele (mă­nân­că leucocitele şi apar infecţii), atacă ri­nichii, plă­mâ­nii, vasele. Boala aceasta poate fi catalogată ca reumatismală. Dacă diagnosticul nu se pune la timp, pot fi atinse organe importante, provocând decesul. De nouă ori atacă mai des femeile în perioada de procreere, începe pe la 18 ani şi faza avansată duce la insuficienţă renală gravă. La menopauză boala bate în retragere. E o boa­lă gravă, parşivă, dar dacă e diagnosticată devreme şi corect trata­tă, poate fi ţinută în frâu. Lupusul cutanat loveşte doar pielea şi e mai uşor de controlat. Lupusul sistemic duce la erupţii pe faţă, pe nas şi obraji semă­nând cu un fluture. Alte semne sunt o temperatură până la 38 de gra­de, la soare se înroşesc erup­ţiile. Dor încheieturile la mâini şi degete. Posibile dureri la coate, la genunchi şi la glezne. Se aseamănă într-un fel cu durerile din artrita reumatoidă, dar în lupusul eritematos sistemic nu se deformează degetele şi mânile. Apar eroziuni, ulceraţii în gură, apă la plă­mâni (pleurezie), apă la inimă (pericar­dită). Se iveşte o afectare a sistemului nervos central cu crize de epilepsie, psihoze, acciden­te vasculare cerebrale. Dar lovitura cea mai gravă o primesc rinichii.