Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii şi românii rămân săracii Europei

Publicat in Adevarul, miercuri 20 iunie 2012 ·

Bulgaria şi România sunt singurele ţări din UE în care atât puterea de cumpărare, cât şi consumul gospodăriilor sunt mai mici decât jumătate din media comunitară.

Principalul „barometru" european care măsoară capacitatea financiară a cetăţenilor din statele membre UE plasează din nou Bulgaria şi România în vârful clasamentului sărăciei.

Faţă de media comunitară, bulgarii şi românii sunt la mai puţin de jumătate, atât ca putere de cumpărare, cât şi ca nivel al consumului gospodăriilor, situaţie care trenează de mai bine de 10 ani. Concret, faţă de media UE a parităţii puterii de cumpărare standard (PPS), Bulgaria se plasează la 45% şi România la 49%, iar faţă de media europeană a consumului gospodăriilor (AIC), Bulgaria consemnează 44% şi România 47%.

Pentru comparaţie, Luxemburg are 274% faţă de media PPS, iar cetăţenii din Olanda, Austria, Irlanda sau Germania au o putere de cumpărare cu peste 25% mai mare decât media UE, reiese din datele comunicate de Eurostat - biroul de statistică al Comisiei Europene. În jurul mediei PPS gravitează Italia (+1%) şi Spania (-1%), ceea ce arată încă un motiv pentru care românii au preferat aceste două ţări când şi-au propus să emigreze: practic, în Spania şi în Italia, nivelul de trai este de două ori mai ridicat decât în România.

Consumăm aproape tot ce câştigăm

O altă concluzie ce se desprinde din cifrele raportate de Eurostat este aceea că, în majoritatea statelor membre, cetăţenii consumă mai puţin decât câştigă, cu excepţia Greciei. În această ţară, puterea de cumpărare este de 82% din media UE, în timp ce consumul ajunge la 94%.

La noi, ca şi la bulgari, diferenţa dintre câştiguri şi consum este de numai unul-două puncte procentuale, fapt care denotă că veniturile sunt atât de mici încât abia acoperă necesarul lunar de consum. Pentru comparaţie, în Luxemburg (274% PPS), consumul este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 41 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 14 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 43 minute
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°