Cu două zile înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, Oleg Voronin, feciorul liderului comunist de la Chişinău, apare cu un amplu interviu pentru Ekonomiceskoie obozrenie (Economic Review), cel mai important ziar economic de limbă rusă de la Chişinău. Aceasta în condiţiile în care apariţiile sale cu interviuri sau declaraţii pentru presă, sunt extrem de rare. De exemplu în ultimii 10 ani, Oleg Voronin a dat doar 3 interviuri pentru presa scrisă.
Despre România
Astfel în opinia lui Oleg Voronin, Republica Moldova nu are dreptul la greşeală în actuala conjunctură economică mondială, inclusiv şi pentru ca „să nu se pomenească în situaţia actuală a României", făcând astfel aluzie la gravele probleme sociale şi economice ale României.
Potrivit lui Voronin, Republica Moldova în loc să caute creştere economică abruptă, ar trebui să caute stabilitate şi să nu copie modelele economice ale altor state.
Despre propriile dosare penale
Întrebat despre ancheta Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) pe faptul acuzaţiilor de spălare de bani şi evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari, Oleg Voronin declară că anchetatorii nu au găsit nimic ilegal în tranzacţiile sale. "Toată ancheta este o parte componentă a unei campanii de PR politic. În pofida timpurilor grele, eu sunt bucuros că tot ce era ascuns apare la lumina zilei şi oamenii află cine este în ţara aceasta cu adevărat „contele Karabas" şi „proprietar de uzine, ziare, vase maritime".
Amintim la începutul anului 2010, pe numele fiului fostului preşedinte comunist a fost iniţiată o anchetă penală, el fiind suspectat de tranzacţii financiare suspecte. Ancheta a pornit după ce presa a publicat extrasul de pe cardul bancar personal, care arăta că în anii 2008-2009, Oleg Voronin a cheltuit în străinătate echivalentul a 4,2 mi