Cristi Minculescu vorbeşte despre convalescenţa sa, despre relansarea primelor albume ale trupei şi despre marea întâlnire din octombrie cu cei care „i-au ţinut pumnii” în lunile de boală.
Evenimentul zilei: Arătaţi foarte bine, cum vă mai simţiţi?
Cristi Minculescu: Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt bine. Nevastă-mea nici nu zici că a trecut printr-o astfel de operaţie, i s-a refăcut ficatul aproape 100%, iar la mine în proporţie de 85-90%. Am avut noroc, am zis de atâtea ori, dacă nu era Rodica, previziunile erau foarte sumbre. Ea a crezut foarte mult că e compatibilă cu toate că nu ştia, iar tandemul de profesori care ne-a operat nu putea să îi propună să facă un test de compatibilitate pentru că le interzicea codul deontologic. Ea s-a autopropus, iar pe măsură ce creştea numărul de analize pe care trebuia să le facă, am intuit eu că e de bine.
Compatibilitatea, un semn?
Nu, nu cred. Nu ne-a încercat Dumnezeu, că Dumnezeu ne iubeşte, pe mine, pe Rodi, pe toţi cei care sunt în jurul meu şi în general pe oameni. Aşa a fost să fie. Erau trei variante, să scăpăm amândoi, să scape unul dintre noi sau nici unul, din fericire la noi a fost cea mai fericită. Ca suport moral...nu am cuvinte, nici pentru fani, nici pentru media din România.
Care a fost cel mai greu moment din toată perioada asta?
Nu mi-a fost frică, am avut doar emoţii. Eu, în general, încerc să privesc astfel de evenimentele foarte detaşat. Nici nu mi-a părut rău că mi s-a întâmplat mie, cu toate că semnale au fost, fiind o boala moştenită genetic. Eu nu am putut să duc boala asta pe picioare, ultimii ani am funcţionat numai cu 3% suprafaţa curată din ficat. Acum iau imunosupresoare, pentru ca organismul să nu îmi respingă ficatul, pentru că perioada critică este minim un an. Tratamentul este bun şi pentru rinichi, ca să dizolve chisturile pe care le am
