Bucureştiul rămâne fără anticariate adevărate şi fără anticari, iar cartea la preţuri accesibile, sloganul câtorva astfel de magazine din centru, şi-a pierdut din puterea de seducţie. În Capitala de azi, anticariatul a ajuns să însemne altceva decât spune definiţia de dicţionar. Rarităţile s-au rărit şi ele, iar cumpărătorii s-au diversificat, dar s-au împuţinat.

Într-o zi oarecare din timpul săptămânii, o plimbare prin anticariatele din centrul Capitalei dâmboviţene, deloc numeroase pentru un oraş care pretinde că îşi redescoperă spiritul european şi că-l ajustează în funcţie de mult admirate modele occidentale, este suficientă pentru a dezvălui o stare de fapt previzibilă, cu avantaje şi dezavantaje pentru iubitorii de carte. Previzibilă, în primul rând pentru că anticariatul nu mai e, nici el, ce-a fost odată. La o simplă incursiune în aceste spaţii - unele largi şi luminoase, altele strâmte şi întunecoase - în care cărţile se înghesuie pe rafturi şi uneori direct pe podea - îţi dai seama că din „magazin în care se vând cărţi vechi sau obiecte vechi de artă", cum îl defineşte DEX-ul, anticariatul a ajuns un fel de librărie. În ea se comercializează orice fel de carte second-hand, precum şi carte tipărită în anii recenţi, pe care editurile nu mai reuşesc s-o vândă şi pe care aceste magazine o achiziţionează la preţuri foarte mici. Pe vremuri fief al rarităţilor de valoare mai mică sau mai mare şi magnet pentru bibliofili, anticariatul, în varianta lui bucureşteană actuală, a rămas un magazin de desfacere de carte, fără criterii, pe principiul „de toate pentru toţi".

În căutarea „cărţii accesibile"

Avantajele sunt cele legate de preţ în primul rând şi ele există şi pentru colecţionari, şi pentru cumpărătorii ocazionali. Dezavantajele sunt pentru cunoscători şi bibliofili, care în asemenea magazine nu găsesc prea des ce caută. Anticariatul Ex Libris