Poezia este o stare de spirit care o caracterizează şi versurile sale prind contur în portretul unei mari speranţe a literaturii române.

A început să scrie de la vârsta de opt ani, fiind marcată profund de moartea bunicului său. Treptat, însă, a descoperit că asta este ceea ce-i place cu adevărat să facă. „Dacă nu scriu, mă simt pur şi simplu goală pe interior. Este ceva în mine care cere să iasă afară. E ca şi cum cineva mă ghidează de undeva. Nu pot să spun că de sus, sau să vorbesc despre experienţe de acest gen, dar pur şi simplu simt şi scriu", spune Sabina Mihai, cea care la vârsta de 12 ani a scos prima carte intitulată „Căluţul", parţial sponsorizată de Uniunea Scriitorilor din România.

A fost apreciată ca fiind unul dintre copiii minune ai poeziei româneşti şi, ulterior, a devenit şi membru al prestigioasei instituţii. „Am pornit de la Palatul Copiilor din Ploieşti, de la doamna profesoară Aurelia Mihalache, şi am ajuns la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti, unde am fost cea mai mică. Acolo l-am cunoscut pe Mircea Micu, Iuliu Raţiu...", povesteşte Sabina.

În căutarea inspiraţiei

Şi-a adunat creaţiile în trei volume şi este în plină efervescenţă creatoare. Fie în ţară, fie pe meleaguri străine, tânăra autoare este în căutarea ispiraţiei şi a versului sublim. „Vara trecută, la Vama Veche, am scris frenetic. Plângeam, eram cu nişte prieteni... Mă simţeam prinsă între două lumi..., plângeam şi scriam. Poeziile de atunci sunt cele mai bune poezii ale mele. Îi place foarte mult să şi călătoreasc şi o fac pentru a-mi căuta inspiraţia. Iubesc foarte mult ţara noastră, dar caut şi un alt gen de oameni, de trăiri... Am fost în Belgia, Franţa..., caut locuri mai retrase, caut atmosferă...", explică Sabina Mihai.

De-a lungul timpului a parcus foarte multe subiecte, de la cele religioase, până la cele politice, dar în general scrie de