Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche icoană a creştinătăţii, la Mănăstirea Nămăieşti

Publicat in Adevarul, duminică 11 noiembrie 2007 ·

În Ţara Muscelului, la câţiva kilometri nord-est de Câmpulung, se află mănăstirea de la Nămăieşti, cu hramul Sfintei Fecioare Maria şi al Izvorului Tămăduirii. Din şoseaua ce leagă

În Ţara Muscelului, la câţiva kilometri nord-est de Câmpulung, se află mănăstirea de la Nămăieşti, cu hramul Sfintei Fecioare Maria şi al Izvorului Tămăduirii. Din şoseaua ce leagă Câmpulungul de Rucăr se desprinde un drum spre stânga, la ieşirea din comuna Valea Mare.

Vegheată la nord de culmile domoale ale masivului Iezer Păpuşa, mănăstirea adăposteşte o icoană făcătoare de minuni despre care se crede că ar fi una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, la dorinţa Maicii Domnului. Se pare de altfel că este una dintre cele mai vechi icoane ale creştinătăţii. Legenda spune că trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca unde se află acum mănăstirea.

Înnoptând în aceste locuri, au avut toţi trei acelaşi vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului. Dimineaţa, trezindu-se, şi-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoşat şi au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume şi la intrarea în grotă spunându-le să facă un locaş de închinare acolo unde vor găsi icoana.

Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul vieţuitorilor din mănăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33 (anii trăiţi de Mântuitorul Iisus pe pământ). Icoana a fost adusă de Sf. Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea şi a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes.

Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăieşte un slujitor al zeului, pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 5 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Stoltenberg: Nu este târziu ca Ucraina să câștige, dar cu o condiție

Wall-Street.ro acum 33 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg consideră că Ucraina încă poate să câștige în fața Rusiei, însă pentru a reuși are nevoie de sprijinul națiunilor occidentale, relatează AFP, citată de Agerpres. "Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 3 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 2 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 4 ore
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

WTA Madrid: Iga Swiatek s-a calificat în turul al treilea – Urmează duelul cu Sorana Cîrstea

HotNews acum 29 minute
Iga Swiatek a trecut fără mari probleme de runda a doua a turneului „WTA 1000” de la Madrid, scor 6-2, 6-4 în fața chinezoaicei Xiyu Wang (52 WTA). În turul al treilea, lidera mondială o va întâlni pe Sorana Cîrstea. Iga SwiatekFoto: Jean Catuffe/Dp

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 6 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 4 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 2 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 2 ore
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

14°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°