Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uciderea lui Bin Laden nu asigură realegerea lui Obama

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 mai 2011 · ·

Lichidarea fizică a liderului al-Qaida îi oferă un avantaj pe termen scurt preşedintelui SUA, nu şi certitudinea unei victorii electorale în 2012, susţin politologii americani consultaţi de EVZ.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a intrat, de aproximativ o lună, în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, iar uciderea lui Osama bin Laden după startul campaniei electorale este şi o lovitură dată adversarilor săi politici. "Aceştia nu îl mai pot acuza, în mod credibil, că este prea moale în privinţa terorismului", spune Sean Foreman, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Barry, din Miami Shores, Florida. "Obama a decis să trimită forţe americane după Bin Laden (în Pakistan - n.r.), şi riscul asumat a dat roade din plin", adaugă Foreman.

Capturarea şi uciderea lui Osama bin Laden fac ca administraţia democrată de la Washington să fie percepută ca "eficientă şi capabilă în problema combaterii terorismului", opinează şi David Lublin, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Americană din Washington.

Reuşită cu efecte limitate

În ceea ce priveşte efectele asasinării lui Osama bin Laden asupra şanselor lui Barack Obama de a fi reales în 2012, Sean Foreman sugerează că nu există motive de entuziasm în tabăra democrată. Uciderea liderului al-Qaida "este, în mod clar, o victorie morală majoră pentru administraţia Obama şi pentru Statele Unite, ca ţară. Totuşi, trebuie să ne amintim că George H.W. Bush avea o cotă de încredere de 80% în 1991, după eliberarea Kuweitului, şi a pierdut alegerile prezidenţiale din 1992", câştigate de candidatul democrat, Bill Clinton, argumentează Foreman.

Rămâne de văzut dacă recentul succes în combaterea terorismului va avea efecte electorale pe termen lung, spune şi David Lublin. "Cred că majoritatea americanilor înţeleg că lupta împotriva terorismului este o bătălie d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul făcut de Casa Alba: Unul dintre liderii Hamas a fost ucis după o operaţiune israeliană

Ziare.com acum 47 minute
Israelul l-a ucis săptămâna trecută pe al treilea om la comandă al grupării militante Hamas, Marwan Issa, a anunţat luni Casa Albă, după ce Israelul a declarat anterior că acesta a fost ţinta unei lovituri aeriene în Gaza, dar nu a confirmat moartea

Alți cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Anunțul MAE

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă luni seară, 18 martie, că 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah. Potrivit MAE,

Tudorel Toader, după ce a pierdut alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi: Nu au contat realizările, au contat calcule, aranjamente şi angajamente. Am sentimentul unei “Monstruoase coaliţii”

News.ro acum 8 ore
Profesorul Tudorel Toader susţine, după ce a pierdut luni alegerile pentru funcţia de rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, că nu au contat realizările şi faptele, ci doar calculele şi aranjamentele. El a precizat că are sentimentul

Casa Albă anunță uciderea lui Marwan Issa, numărul trei al Hamas, în cursul unei operaţiuni israeliene în Gaza

Libertatea acum 33 minute
Casa Albă a anunțat luni moartea numărului trei al grupării islamiste palestiniene Hamas. Acesta a fost ucis săptămâna trecută în cursul unei operaţiuni a armatei israeliene în Gaza, scrie AFP, citată de Agerpres.

Ciolacu: Susţin amendamentul care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor

Mediafax acum 11 ore
”Susţin amendamentul depus astăzi (luni-n.r.) în Parlament de PSD, amendament care prelungeşte plafonarea adaosurilor la preţurile alimentelor de bază până la 31 decembrie 2024! Este o măsură absolut justificată până când inflaţia va ajunge sub 5% l

Licitații - 19 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Oraşul Predeal, cu sediul în Predeal, B-dul Mihail Săulescu n

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai. Cum arată calendarul complet anunțat de Ministerul Educației

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului trimise spre publicare în Monitorul Oficial, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Ligia Deca. "Am anunţat, acum cev

Spitalul Universitar, rampa de lansare pentru Primăria Capitalei. Dacă managerul Cîrstoiu devine candidatul PSD-PNL, 5 din ultimele 9 alegeri pentru Primărie au avut candidat un medic SUUB

HotNews acum 58 minute
În 1998, 2000, 2008 și 2012, la alegerile pentru postul de primar general al Capitalei a candidat Sorin Oprescu, medic și apoi manager la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB). În 2024, favorit este Cătălin Cîrstoiu, fost și actual di

Miniştrii de externe din UE au convenit să impună sancţiuni persoanelor considerate responsabile de moartea lui Navalnîi

HotNews acum 7 ore
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene au convenit luni să impună sancţiuni persoanelor şi organizaţiilor care poartă responsabilitatea pentru moartea liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, a anunţat şeful politicii externe a UE, Josep Borrell

România a pierdut procesul la ICSID pe certificatele verzi, introduse de Victor Ponta

Adevarul acum 12 ore
România a pierdut la Tribunalul arbitral al Băncii Mondiale de la Washington (ICSID) un proces intentat de industria regenerabilelor și trebuie să plătească despăgubiri de 42 de milioane de euro plus dobânzi, potrivit Ministerului Finanțelor.

Vremea

București
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/12°
joi

5°/13°
vin.

6°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

1°/9°
joi

3°/8°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

mar.

4°/7°
mie.

3°/10°
joi

5°/10°
vin.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

1°/9°
joi

2°/11°
vin.

5°/7°
Timisoara
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/12°
joi

4°/15°
vin.

7°/12°

Editoriale