Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Lucescu l-a egalat pe Jose Mourinho. Sunt cei mai performanţi antrenori din lume în ultimii zece ani

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 ·

Antrenorul lui Şahtior a câştigat 17 trofee în ultimii zece ani, performanţă pe care a mai reuşit-o doar portughezul aflat încă la Real Madrid.

Şahtior Doneţk – Cernomorets Odessa s-a terminat 3-0, în finala Cupei Ucrainei, iar echipa patronată de magnatul Rinat Ahmetov a ajuns la al treilea event consecutiv în fosta republică sovietică. Fără Raţ, aflat la Londra, unde şi-a perfectat transferul la West Ham, Şahtior n-a avut probleme în faţa echipei la care au fost titulari fostul rapidist Burdujan şi ex-dinamovistul Bacaj, pe care a învins-o la pas.

Acest ultim succes al lui Şahtior îl pune pe Mircea Lucescu într-o postură remarcabilă. Il Luce a ajuns la 17 trofee cucerite în ultimii zece ani, nouă dintre ei fiind petrecuţi la Doneţk. Tehnicianul de 68 de ani a preluat Şahtiorul în mai 2004 şi la doar câteva zile după ce a devenit antrenorul echipei a câştigat Cupa Ucrainei, salvând cât de cât un sezon ce părea dezamăgitor. A urmat apoi o avalanşă de trofee pe plan intern, dar şi Cupa UEFA, dobândită în 2009.

Peste Guardiola şi Ferguson

Singurul antrenor din lume care are palmaresul lui Lucescu din ultimii zece ani este portughezul Jose Mourinho. Diferenţa este dată de faptul că în vreme ce Lucescu a obţinut toate trofeele cu Şahtior, Mourinho a confirmat la patru mari echipe ale Europei: Porto, Chelsea, Inter şi Real Madrid. Oricum, performanţa românului este incredibilă, el reuşind să ia faţa unor nume grele ale fotbalului mondial. Guardiola, spre exemplu, are în acelaşi interval 15 trofee, iar Sir Alex Ferguson, văzut de mulţi drept cel mai mare antrenor din toate timpurile, a strâns doar 16 trofee în ultimul deceniu. Carlo Ancelotti a triumfat de 10 ori, cu Milan, Chelsea şi PSG, în vreme ce Rafa Benitez are nouă cupe şi campionate, cu Valencia, Liverpool, Inter şi Chelsea.

E peste portughez în clasamentul general

Având în spat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 58 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 34 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

BREAKING O persoană și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procesul lui Trump

G4Media acum 22 minute
O persoană și-a dat foc în fața tribunalului din New York, unde este judecat fostul președinte american Donald Trump, potrivit presei americane, citată de Sky News. Persoana se afla în zona desemnată pentru proteste din fața tribunalului, relatează

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°