Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa auto aduce aglomeraţii şi proteste

Publicat in Adevarul, miercuri 10 decembrie 2008 ·

Confuzie şi nervi, prin asta au trecut ieri posesorii de autoturisme second-hand care au vrut să îşi plătească taxa de înmatriculare. „Administraţiile financiare au primit ieri Confuzie şi nervi, prin asta au trecut ieri posesorii de autoturisme second-hand care au vrut să îşi plătească taxa de înmatriculare. 

„Administraţiile financiare au primit ieri noul software prin care este calculată taxa, precum şi Monitorul Oficial în care este publicată ordonanţa.

Administraţiile au recalculat taxa pe poluare auto pentru dosarele analizate ieri, după noua formulă, pentru că ordonanţa a intrat în vigoare la data publicării”, au declarat reprezentanţii biroului de presă al ANAF.

Aceştia nu au putut preciza dacă cei care au plătit taxe mai mari cu şase zile înainte de termenul stabilit de Guvern îşi vor mai putea recupera banii. Şi timişorenii se înghesuie să-şi înmatriculeze maşinile până la creşterea taxei.

Subcomisarul Dinu Leiba, din cadrul Biroului de Înmatriculări Timiş, a spus că în luna noimebrie, din cei 3.600 de timişoreni care şi-au înmatriculat maşina, peste 2.500 aveau maşini second-hand. „A crescut foarte mult numărul celor care îşi înmatriculează maşini second, aşa cum ne şi aşteptam.

Faţă de anul trecut, proporţiile s-au inversat complet, din moment ce în 2007 majoritatea celor care şi-au luat maşină au optat pentru o varintă nouă”, a spus Dinu Leiba.

Cu toate că este aglomeraţie mare la Biroul de înmatriculări, angajaţii spun că fac faţă numărului exagerat de aolicitări. În Arad, posesorii de maşini sunt mult mai supăraţi şi pregătesc un protest faţă de triplarea taxei de poluare auto.

Peste 500 de conducători auto care fac parte din asociaţia „Vox Populi” vor organiza sâmbătă un marş automobilistic, între orele 11.00 şi 14.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 36 minute
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum 45 minute
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum o ora
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 4 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum o ora
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Parlament: Câinii ghizi ai persoanelor nevăzătoare vor avea acces oriunde

Mediafax acum 2 ore
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoţite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine şi instituţii publice. Legea USR care stabileşte acest lucru a fost adoptată de Parlament şi mai este nevoie doar de promulg

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă, astăzi, 16 aprilie 2024, la Archaia Olympia, în Grecia, cu 100 de zile înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor de vară de la Paris (26 iulie - 11 august). Mişcarea Olimpică din România a

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/16°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/23°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°