China şi Japonia au semnalat că iau în calcul creşterea sprijinului financiar privind de salvare ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a ajuta zona euro, scrie "The Telegraph".
Cele două state au anunţat că se vor consulta „foarte strâns” cu privire la această problemă, după ce Christine Lagarde, şeful FMI, a cerut membrilor să contribuie cu fonduri adiţionale de 500 de miliarde de dolari pentru a spori planurile de salvare.
Jun Azumi, ministrul japonez al Finanţelor, a declarat, în urma discuţiilor cu omologul său chinez, Xie Xuren, că cele două state iau în calcul suplimentarea fondurilor pentru a consolida baza financiară a FMI.
"Decât să luăm decizii în mod independent, mai degrabă am fost de acord să ne consultăm reciproc foarte atent. Deşi momentul critic al problemelor din Europa au trecut, noi nu putem fi optimişti”, a spus Jun Azumi.
FMI vrea să-şi suplimenteze baza financiară pentru a combate criza datoriilor din Europa. Problema privind creşterea contribuţiilor este de aşteptat să fie prima pe ordinea de zi la reuniunea minisştrilor de finanţa din G20 care va avea loc pe 20 aprilie.
„Este important pentru Japonia să ştie care este intenţia Chinei în acest sens, în timp ce China vrea, probabil, să-şi sporească influenţa politică în contextul în care vorbim de o creştere a contribuţiilor”, a declarat Tomoko Fujii, senior strateg la Bank of America Merrill Lynch, potrivit Bloomberg.