Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Chavez trăieşte!”, strigă miile de venezueleni care s-au strâns pentru a-l celebra pe preşedintele mort

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

„A fost al doilea Bolivar al nostru”, spun cei strânşi în faţa Academiei Militare din Caracas, unde a fost depus sicriul cu trupul preşedintelul Hugo Chavez, care a murit marţi seară.

Video Sute de mii de oameni au însoţit sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez Video Liderii lumii transmit condoleanţe familiei lui Hugo Chavez şi poporului venezuelean Video Viaţa preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, în imagini Foto Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez a fost depus şi deschis la Academia Militară

Cântecele în onoarea liderului comunist s-au oprit dintr-o dată atunci când sicriul a apărut pentru a fi depus la Academia Militară din Caracas, scrie corespondentul „The Guardian”.

Într-o mare de berete roşii şi cămăşi kaki, sicriul învelit în drapelul Venezuelei a fost acoperit de flori. „A fost un lider mondial, un tată”, spune funcţionarul public Yoceida Morales, în vârstă de 47 de ani, în timp ce mângâie o fotografie cu Chavez.

„Va trăi în noi pentru totdeauna.” Cei din jurul ei au încercat să o consoleze, dar ea se zbătea pentru a-şi croi drum prin mulţime până la coşciug. „Mereu, va trăi pentru totdeauna”, a ţipat ea. Ceilalţi au început să-i ţină isonul. „Chavez pentru totodeauna! Chavez trăieşte!”

Preşedintele Hugo Chavez, a murit marţi noapte, la 58 de ani, după ce anunţase de aproape doi ani că suferă de cancer. Preşedintele a murit în urma unui infarct, a declarat miercuri seară şeful gărzii prezidenţiale din Venezuela, relatează Associated Press.

„Nu putea vorbi, dar s-a citit pe buzele lui: «Nu vreau să mor. Vă rog, nu mă lăsaţi să mor». Îşi iubea ţara, s-a sacrificat pentru patria lui”, a declarat generalul Jose Ornella pentru AP.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 43 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum 32 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 21 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum o ora
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

SURSE Percheziții la complexul energetic Oltenia și la fostul manager Daniel Burlan, într-un dosar de corupție

G4Media acum 27 minute
Șapte percheziții sunt în desfășurare, joi, la complexul energetic Oltenia, într-un dosar de corupție, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Procurorii DNA fac o anchetă care ar viza lucrări de modernizare la Rovinari, Isalnița și Turceni, iar

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 4 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Mai mulți minori, inculpați pentru atacul din Sydney. Ce au descoperit autoritățile în timpul perchezițiilor

Ziare.com acum o ora
Cinci adolescenţi au fost inculpaţi pentru terorism în urma unei investigaţii asupra unui atac cu armă albă de la o biserică din Sydney din aprilie în care două persoane au fost înjunghiate, a anunţat joi poliţia federală din Australia. "Cinci tiner

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°