Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNI ÎN CRIZĂ: Vacanţe din vreme

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 8 martie 2009 ·

Turoperatorii au lansat pachete turistice cu reduceri de până la 25% pentru cei care le achită în avans. Sursa: Hepta

Numărul turiştilor care şi-au cumpărat deja pachetul de vacanţă aproape s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ciuda crizei, românii au fost atraşi de reducerile de până la 25% practicate de operatori şi au preferat să-şi asigure din vreme concediul, ţinându-se, astfel, la adăpost şi de fluctuaţiile cursului valutar. În plus, turiştii au posibilitatea să-şi aleagă hotelul preferat, camera, precum şi locuri mai bune în autocar. Faţă de anii trecuţi, în topul vânzărilor s-au aflat şi pachetele interne.

Mai puţine oferte pe ultima sută de metri

Agenţiile de turism au mizat pe sistemul early-booking pentru a se feri de criza economică: au negociat pachetele din vreme, obţinând preţuri mai mici, şi au făcut rezervări în funcţie de cererile primite.

„Tour-operatorii au preferat să nu mai ia în garanţie camere, pentru că se temeau că nu le pot vinde şi mizează foarte mult pe early-booking, pentru că oamenii se înscriu din timp, iar agenţiile sunt sigure că au vândut locurile respective”, susţine Cristian Pandel, managerul agenţiei Christian Tour. Potrivit acestuia, anul acesta vor fi cu 20% mai puţine oferte de last-minute faţă de anul trecut. Preferate de mulţi turişti în ultimii ani, pachetele turistice achiziţionate pe ultima sută de metri puteau costa cu până la 20% mai puţin faţă de tarifele iniţiale, dar obţinerea lor nu era o garanţie.

Preţul bate stelele

Cel mai mare succes l-au avut vacanţele în Cipru, alături de alte destinaţii din Grecia, spun la unison marile agenţii de turism. Ca şi anul trecut, una din tre vedete este şi Turcia, astfel că operatorii se laudă deja că, în cazul anumitor hoteluri, nu mai sunt deloc locuri libere.

@N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 4 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 2 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 53 minute
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 3 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum o ora
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD

Ziua News acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul a decis ca pensiile aferente lunii mai 2024 să se plătească înaintea Sărbătorilor Pascale. Este vorba despre aproape cinci milioa

Sorana Cîrstea este în turul trei la Masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 37 minute
După un meci cu 14 break-uri, Soana Cîrstea s-a calificat joi în turul trei al turneului de tenis de la Madrid. Românca a învins-o în trei seturi pe filipineza Alexandra Eala, 18 ani, locul 170 mondial. Cel mai probabil, adversara lui Cîrstea din tu

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 5 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/21°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

13°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°