Boala Alzhaimer este o pacoste care îi loveşte pe unii ajungând însă la situaţia groaznică de pierdere a celulei cerebrale astfel încât bolnavul nu mai ştie care-i uşa de la baie. Când se îmbracă îşi pune sacoul şi abia apoi peste el îmbracă maioul.

Boala asta care înfricoşează răspunde la mai multe nume: demenţă Alzheimer sau demenţă senilă, maladia Alzheimer. Indiferent de denumire, această boală e cumplită. Trecerea vremii este inevitabilă. Încă de la naştere fiinţa umană pierde meciul cu timpul, care cel puţun până acum este câştigător în toate cazurile.

Dar eu zic că totul este să ai capacitatea de a ţine cât mai strâns scorul, să-l ţii pe scor de remiză la pauză şi să amâni pe cât se poate scorul final al victoriei trecerii anilor asupra omului.

Îmbătrânirea ne paşte pe toţi şi ea se află la o extremitate, la cealaltă extremă situându-se demenţa Alzheimer. Dar ce se află între cele două extreme? Împreună cu profesorul doctor Radu Mihăilescu, şef de secţie la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. dr. Al. Obregia” din Bucureşti, unul dintre cei mai valoroşi psihiatri din ţara noastră, ne ajută să aflăm ce se cuibăreşte înre aceste extreme. Demenţa senilă este o boală, dar îmbătrănirea este un proces fiziologic care este normal să se instaleze. Între demenţa senilă şi îmbătrânire se află o disfuncţie congnitivă uşoară, adică un defect moderat de cunoaştere. Dacă se intervine de către medici la acest nivel de disfuncţie cognitivă uşoară sunt şanse mari de a preîntâmpină alunecarea spre demeţa senilă. Anumite pierderi în zona cognitivă, adică în zona cunoaşterii, se întâlnesc şi în procesul de îmbătrânire aşa cum prin trecerea anilor pierzi din forţa musculară. Îmbătrânirea este mai ales un fenomen ce se petrece la nivel celular. Este o îmbătrânire a celulei nobile a sistemului nervos. Radicalii liberi, stresul oxidativ atacă puternic celula nervo