Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o pierdere în educaţie: elevul anului din Iaşi vrea să studieze în străinătate

Publicat in Adevarul, vineri 12 octombrie 2012 ·

Călin David Cristian, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi" din Iaşi, a fost desemnat „Elevul anului 2012" datorită rezultatelor excepţionale obţinute la olimpiade. Tânărul este decis ca facultatea să o urmeze la o universitate de prestigiu de peste hotare.

Învăţământul universitar ieşean va mai pierde încă o valoare, Călin David Cristian, elevul desemnat joi, 11 octombrie, „Elevul anului 2012". Tânărul a primit acest titlu datorită rezultatelor de excepţie pe care le-a obţinut în ultimii trei ani la olimpiade: în 2010 a luat bronz la Ştiinţe pentru Juniori, în 2011 a adus la Iaşi aurul la Olimpiada de Ştiinţe, iar anul acesta a luat argint la Olimpiada Internaţională de Chimie. A fost premiat cu un laptop de societatea UPC pentru aceste rezultate.

Creierele Iaşiului aleg universităţile din afară

„Îmi pare foarte bine că am reuşit să ating nivelul de performanţă necesar ca să merit titlul acesta şi îmi place că se recunoaşte munca pe care am depus-o pentru a ajunge aici şi oamenilor chiar le pasă de ce am făcut până acum", spune elevul.

Elevul anului 2012 la Iaşi, premiat cu un laptop

Călin este hotărât să profeseze ca inginer, însă este deja decis ca studiile universitare să le urmeze în străinătate. „Mai departe mă gândesc să mă axez tot pe chimie în combinaţie cu biologia, biochimie, inginerie biochimică. Nu voi urma o facultate în Iaşi, nici în altă parte în România, dar cert este că am să mă întorc. Până acum, din Anglia aş vrea Cambridge, din America aş vrea Harvard, Yale", mărturiseşte Călin.

Elevul susţine că rezultatele remarcabile pe care le-a obţinut în ultimii ani nu sunt ca urmare a unui program foarte strict de studiu. Nu face meditaţii în particular, ci doar aprofundează ceea ce învaţă la şcoală.

Geniile din Iaşi care fac cinste României în alte ţări

„În perioada olimpiadelor învăţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 9 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°