Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce avere are Ramona Mănescu, propusă de PNL pentru preluarea Transporturilor

Publicat in Adevarul, duminică 25 august 2013 ·

Europarlamentarul român Ramona Nicole Mănescu, propusă de liberali pentru prealuarea funcţiei de ministru al Transporturilor, deţine împreună cu soţul său, Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6 al Capitalei, două locuinţe, trei autoturisme şi rate la un credit scadent la sfârşitul acestui an.

Soţii Mănescu, ea europarlamentar, el primar, sunt proprietarii unei locuinţe de 140 de metri pătraţi din Bragadiru şi a unui teren de 990 de metri pătraţi, potrivit declaraţiei de avere a edilului. De asemenea, ei mai deţin un apartament de 114 metri pătraţi în Predeal, locuinţă cumpărată în 2009.

Ramona şi Rareş Mănescu au trei autoturisme cumpărate în 2007, 2008, respectiv 2009, două marca Audi şi un Ford. În declaraţia de avere a primarului Sectorului 6 nu este menţionat niciun cont sau depozit bancar. În declaraţie apare însă un credit de 48.000 de euro contractat în 2010 de la ING Belgia şi scadent la sfârşitul acestui an.

Ramona Mănescu a încasat anul trecut, pentru funcţia de membru al Parlamentului European, suma de 74.408,64 euro, adică 6.200 de euro pe lună. Soţul său a încasat în 2012 aproape 27.000 de lei pentru funcţia de primar şi încă 12.310 lei pentru cea de consilier economic în cadrul Camerei Consultanţilor Fiscali.

Europarlamentarul a decis anul trecut să-şi răscumpere două poliţe, încheiate la ING asigurări de Viaţă şi la Alico Asigurări România, încasând o valoare cumulată de peste 65.000 de lei (aproape 15.000 de euro). Totuşi, aceste sume nu apar în declaraţia de avere ca fiind livrate în vreun cont. Şi Rareş Mănescu şi-a răscumpărat poliţa încheiată la ING Asigurări de Viaţă, încasând 33.584 de lei. El şi-a vândut şi mopedul marca Aprilia cu 1.000 de euro.

Ramona Mănescu s-a născut la Constanţa, în 1972 şi este membru PNL din 1990. În prezent, este deputat în Parlamentul European din partea PNL

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum o ora
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 48 minute
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

DNA a prelungit măsura controlului judiciar pentru Iulian Dumitrescu, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Prahova şi susţinut pentru o nouă candidatură

News.ro acum o ora
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum o ora
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 2 ore
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

16°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale