Într-un interviu pentru ziare.com, senatorul PNL Ioan Ghișe a spus că este complet nemulțumit de coabitarea dintre președintele Băsescu și premierul Ponta și l-a acuzat pe președintele PSD de trădarea electoratului USL.
„Premierul trebuie să își dea demisia. Domnule, le-a spus premierul cetățenilor cărora le ceream votul că dacă îl aleg peste 3 zile se duce să semneze acordul de coabitare cu Băsescu? N-a spus. Dacă spunea, îl mai alegeau? Poate nici măcar deputat. Când faci o construcție pe câțiva ani, tu coabitezi cu aliații sau cu adversarul? (...) Coabitează reprezentanții serviciilor secrete”, a afirmat Ghișe, care însă a precizat că vorbește în nume personal.
„Premierul a trădat electoratul USL. Antonescu i-a spus să nu semneze. Ceea ce este grav, să pui procurorii din regimul Băsescu, tu premierul USL, să o pui în funcție pe Kovesi pe care în vară o acuzai. Tu, Ponta, tu o pui”, a acuzat senatorul PNL.
El i-a reproșat premierului USL și faptul că nu a ajuns la un acord cu Crin Antonescu pe teme sensibile precum gazele de șist, Roșia Montana sau Cuprumin. „Cum te pui tu de acord pentru niște teme, gazele de șist, Roșia Montana, Cuprumin, energia cu Băsescu, care nu face nimic în actul de guvernare, dar nu te pui de acord cu PNL și Antonescu? Nu l-am auzit punându-se de acord cu Antonescu pe aceste teme”, s-a plâns Ghișe.