Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Brăila, mândria trecutului suferă în prezentul nesigur

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Campania „Oraşul de vis”, o iniţiativă a evz.ro, rămâne pentru câteva zile pe malul stâng al Dunării. Locuitorii urbei se laudă cu istoria locală, dar nu ezită să vorbească şi despre lipsuri. Sursa: Agerpres

Când intri în Brăila, dinspre Lacul Sărat, peisajul nu diferă cu nimic de cel oferit de oricare alt oraş din Muntenia: o fostă zonă industrială acum dezolant de singură, cu câteva blocuri muncitoreşti unde antenele parabolice se deschid ca florile în soare, un drum care indică direcţia Centru şi, din loc în loc, câte o căruţă.

Semnele modernităţii apar nu peste mult timp: mall-ul oraşului şi alte centre comerciale. Însă, odată ce pătrunzi în inima Brăilei, imaginea se schimbă radical. Ochiul călătorului are parte aici de un real melanj de cochetărie în pas cu vremurile şi tradiţionalism.

Dincolo de cartierele care nu se deosebesc de cele ale altor oraşe, mai degrabă conservatoare decât cosmopolite, urbea de la mal de Dunăre surprinde prin aerul boem al străduţelor înguste şi clădirile încărcate de poveste din centru. Brăilenii se mândresc cu istoria şi tradiţia lor milenară şi spun că nicăieri nu au fost mai prieteni românii, turcii, armenii, evreii, grecii şi lipovenii, ca în oraşul de pe malul stâng al Dunării.

Lecţia de politeţe

Pe nea Octav l-am întâlnit în părculeţul de vis-a-vis de Teatrul Maria Filotti, o altă mândrie a Brăilei. Vremea însorită de afară, răcoarea şi umbra copacilor l-au adus pe bancă pentru a citi presa. Nu ne-a permis să ne adresăm cu „domnule”: „Pe mine mă cunoaşte toată lumea. Nu se vorbeşte la noi cu „domnule”. La cei 57 de ani ai săi, toţi petrecuţi la malul Dunării, bărbatul spune că anii de glorie ai oraşului s-au dus, iar cea mai mare problemă este acum siguranţa cetăţenilor.

„E mai bine de când cu primarul ăsta. E tânăr şi are mai mult chef de muncă. Dar tot mai sunt m

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

UPDATE - Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990 - FOTO

News.ro acum 12 minute
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosirea la Parchetul General. Ministrul J

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°