Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai sus, căpitane! Omul-cheie al României, Cosmin Radu, speră la o victorie contra Croaţiei! "Au şi ei slăbiciuni"

Publicat in Pro Sport, joi 26 ianuarie 2012 ·

Naţionala României a scufundat ieri Macedonia, 12-10 (1-1, 4-3, 4-3, 3-3) în prima partidă a turneului 7-12 de la Campionatul European de polo, iar mâine va înfrunta Croaţia, regina continentului. O posibilă victorie cu trupa lui Ratko Rudic ne duce direct la turneul preolimpic de la Edmonton (1-8 aprilie), iar un eşec ne aruncă în finala pentru locul 9 (asigură ultimul bilet spre Canada) cu Spania sau Olanda. Cosmin Radu, poloistul în jurul căruia se centrează tot jocul României, evoluează chiar în Croaţia, la Mladost Zagreb.

Felicitări, Cosmin, în sfârşit o victorie, se poate spune că aţi depăşit un prag psihologic?

Nu neapărat, ştiam de la începutul competiţiei că există riscul de a termina grupa pe locul şase fără vreo victorie, însă nu ne doream să ajungem în situaţia asta. Cu Macedonia am continuat să jucăm ceea ce ştim noi, am controlat meciul de la un capăt la altul şi nu cred că s-a pus problema învingătoarei. Într-un meci există momente mai bune, aşa cu am avut în sfertul al treilea. Datorită faptului că adversarul a fost un pic sub nivelul nostru, diferenţa a fost clară.

L-am văzut pe selecţioner extrem de nervos

Kovacs e la toate meciurile la fel, dar azi (n.r. ieri) s-a enervat pentru că s-au comis unele erori copilăreşti care ne-au costat câteva goluri. Noi pregătim fiecare meci la fel, nu există o confruntare în care să spunem «azi nu jucăm pentru că adversarii sunt mai buni decât noi»...

Eşti legitimat la Mladost Zagreb... cum anticipezi meciul cu Croaţia?

E o echipă foarte bună, cu jucători de valoare, însă ca orice formaţie are şi câteva slăbiciuni pe care vom încerca să le speculăm pe cât posibil. Dacă vom evolua bine, există o variantă să câştigăm. Unul dintre componenţii lor (n.r. portarul Pavic) e coleg cu mine la Mladost, dar nu ne-am tachinat prea mult, am făcut doar unele glume int

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 45 minute
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum o ora
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 4 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/15°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°