Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Păcatele din Biserică

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 iulie 2009 ·

Florian Bihcir: "Biserica este zguduită iarăşi din temelii."

Un ieromonah de la Mănăstirea Căldăruşani a fost înregistrat în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un tânăr de 26 de ani. Culmea, cel care l-a filmat pe preotul-călugăr şi a scos totul la iveală este chiar partenerul de sex, care de peste doi ani îşi găsise un adăpost deasupra capului, împreună cu mama sa, în sfântul lăcaş. În plus, era sponsorizat destul de generos de cel pe care, brusc, s-a gândit să-l facă de ruşine. Nu asta este important, deşi faptul în sine te duce cu gândul la o răzbunare, la un complot.

Importantă e starea monahismului românesc, în general. După 1989 s-au construit multe mănăstiri. Este firesc, era nevoie de sfinte lăcaşe după 50 de ani de bolşevism. Problema s-a pus cu ce le umplem. Nu poţi inventa călugări peste noapte, deşi unii au făcut-o, chiar la apelul bocancilor. Tineri fără niciun căpătâi s-au apucat să se joace de-a exorciştii, unii au plozi sau sunt obsedaţi sexual, alţii ameninţă ziarişti cu pistolul.

Unii se cred schivnici, părinţi îmbunătăţiţi, şi înjură pe net ierarhia bisericească. Alţii pozează în ziloţi, au apucături răscolnice, se roagă la sfinţi care nu sunt canonizaţi şi nici trecuţi în calendarul românesc.

Departe de mine de a judeca lumea monahală, care este coloana vertebrală a Bisericii. Nu am depus jurămintele monahale şi nici n-am făcut jertfa lor. Nu pot să-i judec! Observ doar că există un regulament monahal şi prea puţină lume îl cunoaşte şi îl respectă. Ca să fii primit în călugărie trebuie să te prezinţi cu cazierul, cu certificat medical că eşti apt fizic, dar şi psihic, iar după o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani eşti tuns în monahism şi primeşti îngereasca mantie. Devii călugăr după cercetare adâncă, nu imediat! De aici şi multe lucruri nefireşti apărute prin mănăstirile noastre.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°