Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Meseriaşii în prelucrarea lemnului din Apuseni se întrec în cioplit la "Zilele lemnarilor“

Publicat in Adevarul, vineri 20 august 2010 ·

Cioplitorii în lemn, tâmplarii şi toţi meseriaşii pricepuţi la prelucrarea lemnului din Munţii Apuseni se vor aduna în acest sfârşit de săptămână în comuna Horea unde vor participa la cel mai mare târg dedicat lor. „Ziua lemnarilor“ ajunge în acest an la cea de-a XV-a ediţie.

O mare manifestare populară în aer liber în Ţara Moţilor se pregăteşte în acest sfârşit de sptămâna în comuna Horea. Evenimentul reuneşte an de an peste 40 de meşteri populari, specialişti în prelucrarea lemnului, din 10-12 comune din judeţul Alba, dar şi din judeţele învecinate. În cadrul manifestărilor programate pe durata a două zile se pregătesc mai multe acţiuni şi spectacole pentru participanţii ce vin an de an în această zonă a Munţilor Apuseni.

Se vor organiza mai multe expoziţii ale unor produse de artizanat, inclusiv de produse din lemn (ciubere, doniţe, şindrilă), dar şi expoziţii gastronomice, cu bucate tradiţionale din zonă“ a spus primarul Nicola Marin.

Programul manifestărilor din acest an cuprinde atât manifestări artistice, cât şi concursuri de îndemânare. „Târgul meştesugăresc va include competiţii între meşterii populari din satele din Ţara Moţilor: concursuri de aruncat cu toporul, aruncarea cu ţapinul sau cioplit grinzi“, a afirmat edilul comunei Horea.

Două zile de manifestări

Evenimenul va debuta sâmbătă la ora 16.00 cu inaugurarea unor obiective social-culturale pe raza localităţii Mătişeşti. Duminică, 22 august de la ora 12.00 se va desfăşura concursul „Cel mai bun lemnar“, urmat de un spectacol folcloric susţinut de artiştii Centrului de cultură „Augustin Bena“ din Alba Iulia. Pe parcursul celor două zile participanţii la manifestări pot face plimbări cu un hipo-taxi moţesc.

Anul acesta organizatorii evenimentului, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria comunei Horea, s-au bazat mai mult pe implicarea oamenilor şi part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 4 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 2 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 53 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale