Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abidal are nevoie de alt ficat! Fundaşul francez al Barcelonei va suferi un transplant hepatic în următoarele zile

Publicat in Pro Sport, vineri 16 martie 2012 ·

Eric Abidal, fundaşul Barcelonei, va avea nevoie de transplant de ficat pentru a depăşi problemele de sănătate cu care se confruntă de un an de zile. Clubul catalan a anunţat că intervenţia va avea loc "în următoarele zile".

Francezul Eric Abidal a fost operat pe 17 martie 2011 pentru înlăturarea unei tumori de la ficat, revenind atunci miraculous pe teren, în numai câteva săptămâni. Totul părea să decurgă bine pentru jucătorul Barcelonei, dar problemele au reapărut. Iar soluţia este acum nici mai mult, nici mai puţin decât un transplant de ficat! Clubul spaniol a făcut ieri public acest lucru, într-un comunicat postat pe site-ul oficial: "Eric Abidal va fi supus unui transplant de ficat în următoarele zile, având în vedere evoluţia situaţiei sale hepatice. Acest transplant era prima opţiune încă de la începutul tratamentului, adică în urmă cu un an de zile".

Problemele lui Abidal nu i-a lăsat indiferenţi pe coechipierii săi, aceştia postând deja mesaje de încurajare pe Facebook. "Abi, totul va fi bine şi vei câştiga! Nu eşti singur!", i-a transmis Iniesta, iar Pique a scris: "Vei continua să fii cel mai bun! Eşti un exemplu pentru fiecare dintre noi!".

"Sunt convins că vei învinge! Eşti foarte puternic şi toţi vom fi alături de tine. Avem nevoie de tine în echipă!", David Villa, atacant Barcelona

În 2009, Steve Jobs, fondatorul Apple, a suferit un transplant de ficat. El a avut nevoie de două luni de recuperare. Tot în 2009, şi Cristi Minculescu, solistul trupei Iris, a suferit acelaşi tip de intervenţie

Eric Abidal, fundaşul Barcelonei, va avea nevoie de transplant de ficat pentru a depăşi problemele de sănătate cu care se confruntă de un an de zile. Clubul catalan a anunţat că intervenţia va avea loc "în următoarele zile".

Francezul Eric Abidal a fost operat pe 17 martie 2011 pentru înlăturarea unei tumori de la ficat, reve

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 58 minute
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale