Nici nu mai tin minte de cite ori mi-a fost dat sa calc in morga unui spital. Multe saptamini la rind, se intimpla sa intru zilnic. In alte cazuri, mi-era suficient sa dau pe-acolo o singura data pe saptamina. Aveti putintica rabdare, urmeaza o comparatie si chiar are o logica. Mai departe; in morga unui spital fie sint pastrate “conservele”, asa cum obisnuiau sa-i “boteze” autopsierii pe bolnavii care n-au mai avut zile in spitale, fie se folosesc ustensilele tipice unei necropsii: bisturie, clesti, flexul.
Daca treci pe linga morga, te buseste in nari putoarea. Despre unul dintre autopsierii pe care i-am cunoscut se povestea ca, inainte de a desface un cadavru, isi turna o suta de vodca intr-un paharel, pe care il tinea la imbinarea bratului cu antebratul, ca intr-un cleste, si din care tragea cite-o dusca la fiecare citeva minute. Duhoarea era atit de mare, incit un coleg ziarist, plictisit si dorind sa vada cum se efectueaza o necropsie, a lesinat. Se intimpla acum mai bine de sase ani.
Baietii de la morga, ocazional, mai puneau si de-o spaga mititica. Vreo citeva sute de mii, adica aproape un sfert din salariul minim pe economie la vremea respectiva, pentru o spalatura si-o imbalsamare cu “materialele” spitalului. Dar, oricit “parfum” ai baga intr-un cadavru care a zacut o saptamina in frigider, mirosul nu va iesi. La fel cum nu iese nici de pe urma “clabucelii” pe care o administreaza o serie de spalatori de cadavre din presa romaneasca.
Un exemplu cotidian
Am vrut sa scriu, acum citeva luni, despre comportamentul de spalator de cadavre al lui Cornel Nistorescu. L-a luat pe Petru Romosan, un turnator la securitate devenit deja celebritate nationala, si l-a clabucit si l-a parfumat pina la epuizare. A fost ultimul numar din Cotidianul pe care l-am cumparat. Imi propusesem sa-l pastrez, ca pe un soi de editie de colecti