Doru Mărieş, liderul Asociaţiei „21 Decembrie“, se află de 99 de zile în greva foamei şi este gata să moară dacă noua lege a recunoştinţei nu va fi votată.
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor va lua în discuţie, astăzi, noua lege a revoluţionarilor, plină de amendamente scandaloase care împovărează bugetul de stat şi care apără interesele personale ale unor personaje dubioase care au transformat legea recunoştinţei într-o afacere de milioane de euro. Dacă va trece de comisie, proiectul va intra, mâine, în plen pentru votul final.
Revoluţionarii fac presiuni asupra parlamentarilor în stilul care i-a consacrat în ultimii 22 de ani. Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie", se află de aproape 100 de zile în greva foamei şi ameninţă că nu va renunţa până ce legea nu va primi votul final. Ieri, Asociaţia „21 Decembrie" a emis o scrisoare deschisă adresată preşedintelui României în care Traian Băsescu este presat să facă demersuri pentru ca revendicările lui Mărieş să fie îndeplinite.
„Mărieş se află acum (n.r. - ieri) în a 98-a zi de grevă a foamei. E un miracol că mai trăieşte, indiferenţa dumneavoastră e condamnabilă", se arată în scrisoare. Pe lângă noua lege a revoluţionarilor, Mărieş mai cere adoptarea de urgenţă a Legii lustraţiei şi a Legii moralităţii. Dacă celelalte revendicări pot fi discutate, lupta dusă de Doru Mărieş pe viaţă şi pe moarte, în sensul propriu, pentru privilegiile revoluţionarilor aruncă un mare semn de întrebare asupra demersurilor sale disperate.
Indemnizaţii pentru revoluţionarii bogaţi
După toate aparenţele, asistăm la acelaşi scenariu petrecut în 2004 (an electoral, la fel ca 2012). La acea vreme, motivând că este nevoie de o nouă lege care să conducă la o reverificare a dosarelor de revoluţionar şi, implicit, la eradicarea numeroşilor impostori care posedau certificate, un parlam