Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea Moldovei/ Un fleac. L-au omorât

Publicat in Adevarul, miercuri 23 iunie 2010 ·

Am intrat şi noi în „clubul select" al ţărilor cu criminali sadici în uniformă. Zilnic aflăm tot mai multe orori despre puşcăriile autohtone.

Până în urmă cu câteva zile, uciderea unui deţinut, de către gardieni, în interiorul penitenciarului era „story made in USA". Eventual, se mai puteau „lăuda" cu asta mexicanii şi argentinienii, al căror sânge latino a provocat deseori violenţe în spatele gratiilor.

La noi, „la Românica", un astfel de incident era, credeam noi - patrioţi din fire - imposibil să apară. Cel puţin asta ni se pompa zilnic în creier: suntem cei mai umani, avem cei mai normali la cap gardieni şi i-am „trăinuit" cu psihologi de elită, pe basculante de bani.

Ei bine, zilele trecute acest mit cu care ne mândream a fost distrus - în puşcăria de la Galaţi - iar faimoşii „mythbusters" de la Discovery n-au niciun amestec în chestia asta. Pur şi simplu nişte idioţi de gardieni l-au bătut până l-au omorât pe un amărât închis de trei zile. Şi care s-a ales, astfel, cu pedeapsa capitală (care, apropo, a fost abolită în România!) pentru că a furat o vacă.

Dincolo de oribila crimă, brusc, s-a descoperit că în sistemul penitenciar e nenorocire mare. Şi nu de azi de ieri, ci de ani buni! Au început să curgă dezvăluirile. Rupere de nori! Deţinuţii acuză că sunt maltrataţi zilnic de gardieni, gardienii se toarnă între ei, şefii Administraţiei Penitenciarelor recunosc că situaţia e infernală.

Peste noapte, toată aura de umanitate şi de modernitate a sistemului penitenciar românesc s-a dus naibii şi am intrat şi noi în „clubul select" al ţărilor cu criminali sadici în uniformă.

Singura diferenţă e că la ei killerii plătesc întotdeauna pentru faptele lor, în vreme ce la noi, în dulcea tradiţie, cazul va fi sigur muşamalizat. Pe cât punem pariu că am dreptate?

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 38 minute
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 24 minute
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum o ora
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°