MVP-ul meciului, mijlocaşul de 34 de ani care a vrut să se lase de fotbal în 2005, după finala Ligii pierdută cu Liverpool, se inspiră la loviturile libere de la brazilianul Juninho
Nu şi-a dorit "Balonul de Aur", a fost aproape să joace la Real ori Barca şi a vrut să renunţe la fotbal în 2005, după finala Ligii cu Liverpool pierdută la penaltyuri la Istanbul, deşi Milan a avut 3-0! Andrea Pirlo a visat să înscrie însă pe Maracana, iar visul i s-a împlinit în meciul cu Mexic (2-1), la Cupa Confederaţiilor! La a o suta selecţie, a reuşit primul gol al Italiei pe mitica arenă. O lovitură liberă în vinclu, în stilul Juninho Pernambucano, de la care a mărturisit că se inspiră.
Click aici pentru VIDEO!
"M-am gîndit înaintea jocului să marchez şi am încercat să bat cît mai bine. E extraordinar să auzi întregul stadion strigîndu-ţi numele. De mic copil mi-am imaginat ziua asta pe Maracana", admite mijlocaşul de 34 de ani. Pe care şi Prandelli îl elogiază: "Te lasă fără cuvinte. E nevoie doar de o îmbrăţişare şi aplauze. Andrea e un exemplu, esenţa fotbalului. Este foarte tehnic şi la fiecare atingere de minge lansează un mesaj pozitiv, chiar şi un jucător prea normal poate fi prea bun". Selecţionerul squadrei azzurra continuă: "Pirlo îmi aminteşte de Scirea, prin felul de a fi un lider silenţios. În faţa acestor personaje, în rarele ocazii cînd decid să intervină, vestiarul amuţeşte".
"Pirlo reprezintă fotbalul cu faţă umană. N-a vrut niciodată să devină un personaj, dar în teren a fost mereu un jucător fantastic"
Cesare Prandelli, selecţioner Italia
"Golul lui e o capodoperă. Şi-a făcut singur cel mai frumos cadou la meciul 100 în «naţională». Merita recompensa asta pe Maracana"
Gianluigi Buffon, căpitan Italia
"Nu ştiam regulamentul"
Balotelli a punctat decisiv în minutul 78