Istoria banilor româneşti este lungă şi agitată. Dominată de schimbări şi de legende care au supravieţuit peste ani. „Adevărul” vi le spune pe cele mai interesante dintre ele.
1. De unde vine numele de leu. La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu.
„Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc.
Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez.
2. Cel mai puternic leu din istorie. L-am avut chiar la început, în 1867, când a luat naştere sistemul monetar naţional. La acea vreme, cu un singur leu puteai cumpăra zece pâini, un litru de vin costa 0,40 lei, kilogramul de carne costa 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.
3. Cine a pus bazele Băncii Naţionale. Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare convenţională)".
De
