La mai puţin de o săptămână după ce a preluat Iaşiul, Sorin Cârţu va debuta luni pe banca tehnică a echipei CSMS într-un meci împotriva Braşovului, ultima formaţie pe care a pregătit-o tehnicianul oltean înainte de a urca în Copou. Cârţu admite că nu a avut timp suficient să-şi cunoască noii elevi, dar a precizat că aşteaptă de la aceştia un plus de voinţă pentru a putea obţine cele trei puncte.
„Meciul cu FC Braşov este o piatră de încercare pentru noi, dar privim cu încredere partida de luni. Aştept de la jucători un plus de voinţă. Trebuie să creadă şi să îşi dorească să luăm cele trei puncte. E greu şi pentru mine şi pentru jucători deoarece timpul a fost scurt pentru ca eu să văd ce calităţi au ei şi ei să înţeleagă ce cerinţe am eu de la ei“, a spus Sorin Cârţu.
Deşi la venirea în Copou a declarat că va adopta sistemul 4-4-2, după primele zile petrecute la echipă Cârţu a subliniat că e puţin probabil ca Iaşiul să joace cu două vârfuri: “În ceea ce priveşte sistemul de joc, am cam rămas dezamăgit pentru că acest lot este structurat pentru 4-1-4-1. Eu aş fi vrut să jucăm 4-4-2. Rămâne ca până la ora jocului să mă decid ce formulă voi utiliza“.
Tehnicianul a precizat că sunt şanse mici să-l poată folosi pe căpitanul Răzvan Tincu în meciul de luni, incerţi mai fiind Pătulea şi Milea.
“Tincu nu s-a pregătit în această săptămână şi probabil nu voi putea conta pe el. Milea şi Pătulea sunt şi ei incerţi, au ratat câteva antrenamente, dar joi am făcut un meci-şcoală iar cei doi au jucat destul de bine. Eu sper să nu mai facem gafe în apărare”, a mai spus Cârţu.
La mai puţin de o săptămână după ce a preluat Iaşiul, Sorin Cârţu va debuta luni pe banca tehnică a echipei CSMS într-un meci împotriva Braşovului, ultima formaţie pe care a pregătit-o tehnicianul oltean înainte de a urca în Copou. Cârţu admite că nu a avut timp suficient să-şi