Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 28 Mai

Publicat in Gandul, marți 27 mai 2008 ·

Vernisaj

Evenimente dedicate Deltei Dunării

La un secol de la înfiinţare, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” marchează evenimentul prin organizarea a două manifestări dedicate Deltei Dunării. Astfel, va fi lansat numărul 1/2008 al revistei „Plural” – număr care are ca temă Delta Dunării – şi va fi vernisată expoziţia „Biodiversitatea Deltei Dunării”. Expoziţia cuprinde fotografii realizate de ornitologul Daniel Eugen Petrescu, precum şi ima­gini din fototecile unor instituţii de profil.

Muzică

Ultimii rapsozi

Ucrainenii de pe Tisa, din nordul Maramureşului, îşi prezintă tradiţiile muzicale în cadrul programului „Ultimii rapsozi” la ICR, începând cu orele 18. Puteţi asculta artiştii din Lunca la Tisa interpretând cântece de dragoste, de cătănie, de nuntă – unele satirice, altele încărcate de dramatism.

Teatru

Măscăriciul

Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra ridică cortina, de la ora 19, pentru spectacolul Măscăriciul, după A.P. Cehov. În regia lui Horaţiu Mălăele, puteţi urmări o istorie ilustrată a teatrului sau o istorie a stilurilor artei actorului, aflată mereu pe acea margine imperceptibilă dintre tragedie şi parodia ei, dintre comedie şi caricatura ei, dintre geniu şi cabotin.

Petrecere

5 ani de V.I.P. Party

Timp de 5 ani, în fiecare miercuri, Twice a creat pentru tine o superatmosferă alături de Florin şi Mihai (Hi-Q), muzică bună – DJ Star, VIP-uri – prietenii lor şi TU – invitatul special. VIP Party a devenit cel mai longeviv şi de succes concept de petrecere realizat într-un club de noapte românesc. Eşti aşteptat în această seară, de la ora 21, să sărbătoreşti alături de Florin, Mihai şi DJ Star (Hi-Q) şi prietenii lor VIP. (C. Andreescu)

Vernisaj

Evenimente dedicate Deltei Dunării

La un secol de la înfiinţare, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” marchează evenime

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 30 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 35 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 47 minute
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

În marș forțat spre „lumea celor patru războaie”. Demisia Occidentului ca hegemon dispus să lupte pentru supremația lui

HotNews acum o ora
Demisia Occidentului din poziția de hegemon dispus să lupte și să înfrunte dictaturile orientale este exact factorul pe care mizează agresorii. Putin, Xi, ayatollahul și dolofanul nord-coreean cu pataloni bufanți și freză care spune multe despre fru

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 14 minute
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Rafila, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective / Ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare

News.ro acum 52 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°