Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ţară debilă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Declaraţia preşedintelui PNL Crin Antonescu " avem politicieni care trebuie compromişi toţi, avem un preşedinte compromis, avem o Curte Constituţională care ignoră orice, chiar Constituţia, avem o ţară debilă, un guvern paralizat. Astea sunt efectele pactului de coabitare, cădem în caraghioslâc când înjurăturile continuă" fac furori cel puţin în mediul on-line. E destul de complicat la prima vedere să doreşti să devii preşedintele unei ţări pe care o numeşti cu delicateţe debilă.

Crin Antonescu poate evident să nuanţeze această declaraţie şi să spună că s-a referit la sistemul politic românesc. Dar tot nu rămâne în picioare. În primul rând dacă tot a învăţat termenul de realpolitic care îl scoate din sărite, domnul Crin Antonescu ar trebui să fie conştient că însăsi domnia sa face parte din acest "sistem ticăloşit", din acestă ţară debilă. Şi asta nu de ieri de azi, pentru că domnia sa nu a aterizat aşa din neant, ci din 1990. Aşa că referirile la clasa politică trebuiesc făcute întotdeauna şi obligatoriu la plural! Şi că tot vorbil de racile unui sistem politic nici cariera politică a domniei sale nu este foarte dreaptă, evoluând de-a curssul anilor de la PNL la Partidul Alianţei Civice (PAC), başca câteva mici dizidenţe liberale. Nu-i fac însă niciun reperoş pentru că vorba lui Nicolae Iorga "doar boul este consecvent".

În al doilea rând nu, nu avem politicieni care trebuie compromişi. Nu cred o iotă într-un plan bine pus la punct care să decredibilizeze geniile noastre politice. Cine ar avea interesul ca România să fie aruncată într-un haos. Căci fără politicieni, cu bunele sau cu releel lor, ţara cuprinsă de anti-parlamentarism, de anti-democraţie ar aluneca spre extremism. Fie el de stânga, fie el de dreapta. Alt sistem mai bun deocamdataă nu avem în afara democraţiei de tip parlamentar după cum spunea Winston Churchill. Pur şi simplu politicienii au

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 5 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 2 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°