Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adele şi Rowan Atkinson au fost premiaţi de regina Elisabeta a II-a, cu ocazia aniversării acesteia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Cântăreaţa Adele şi Rowan Atkinson, cunoscut pentru celebrul său personaj, Mr. Bean, s-au numărat printre cele peste 1.000 de persoane care au fost premiate de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, vineri, la cea de-a 87-a aniversare a suveranei, informează Reuters.

Pentru a marca sărbătoarea, regina Elisabeta a premiat, pentru excelenţa în activitate, 1.180 de persoane cu meserii diferite, de la apicultori până la diplomaţi, oameni de afaceri şi artişti.

Cântăreaţa Adele, în vârstă de 25 de ani, născută în Londra, a primit titlul „Most Excellent Order of the British Empire“, pentru serviciile aduse muzicii. Unul dintre cei mai bine vânduţi muzicieni britanici, Adele a câştigat o serie de premii internaţionale pentru cântece precum „Rolling in the Deep“, „Someone Like You“ şi „Skyfall“, ultimul cântec regăsindu-se pe coloana sonoră a celui mai recent film din seria „James Bond“.

Atkinson, care i-a dat viaţă simpaticului Mr. Bean, a primit titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.

De asemenea, Tony Robinson, care a jucat rolul majordomului lui Mr. Bean, a fost numit, cu aceeaşi ocazie, cavaler al Imperiului Britanic. Acestora li s-au alăturat actriţa Claire Bloom, artistul Grayson Perry şi directorul muzeului Tate, Nicholas Serota.

Pe lângă celebrităţi, au mai primit distincţii din partea reginei şi persoane care lucrează în şcoli, spitale şi organizaţii de caritate. Toţi cei premiaţi îşi vor primi respectivele distincţii din partea reginei, în lunile viitoare.

Aniversarea reginei a continuat sâmbătă, cu o fastuoasă paradă în Londra. Regina a împlinit 87 de ani pe 21 aprilie, dar sărbătorirea acestui eveniment a fost programat pentru luna iunie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 49 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 38 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 56 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°