Din cei trei români intraţi azi în concurs la Campionatul Mondial de la Moscova, doar aruncătoarea de ciocan Bianca Perie a impresionat. Fără antrenorul Lucică Cucoş (FRA a decis să-l lase acasă), sportiva din Roman şi-a respectat statutul de "atlet de concurs", s-a mobilizat excelent şi şi-a realizat "season best", 71,32 m din a treia încercare în grupa B de calificare. Dubla participantă la JO s-a clasat pe locul 7 în grupa câştigată de vedeta din Polonia, Anita Wlodarczik, 76,18 m din prima tentativă. Per total, Perie posedă al 10-lea rezultat din cele 12 aruncătoare care au promovat în finala de vineri. "E un rezultat excelent obţinut de Bianca şi ea arată că face parte din grupul atleţilor care reuşesc să confirme după ce au excelat la juniori şi la tineret. Va fi infinit mai greu în finală, dar ea dă dovadă la 23 de ani că-şi poate exploata toate calităţile în momentele decisive ale carierei", a declarat "părintele" aruncătorilor din România, fostul antrenor al Liei Manoliu, Dan Serafim.
Prezent în chinuitoarea cursă de 50 km marş, Marius Cocioran s-a clasat în această dimineaţă pe locul 40, cu timpul de 4h04:23, cea mai bună performanţă personală a anului. Au terminat proba 46 de atleţi, iar 15 au abandon. Podiumul de la 50 km marş: 1. Robert Heffernan (Irlada) 3h37:56 2. Michail Riyhov (Rusia) 3h38;58 3. Jared Tallent (Australia) 3h40:03.
La lungime, Adrian Vasile a ratat în această dimineaţă accederea în ultimul act. Repartizat în grupa B de calificare, bucureşteanul s-a clasat pe poziţia a 10-a, cu un rezultat de doar 7,52 m. Per total, Adrian a încheiat pe 25, ultimul sub linia de 12 fiind Tyrone Smith, cu 7,89 m. Campionul român reuşise în acest sezon 8,11 m, o performanţă care nu mai fusese atinsă din iunie 2006 - Bogdan Tudor (8.10 m).
FINALIŞTII DE LA LUNGIME: Caceres (Spa, 8,25 m), Mokoena (AfS, 8,16 m), Menkov (Rus