Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Repatriaţi la vară » CFR se gîndeşte să-i readucă pe Edimar şi Lionn din Portugalia

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 9 aprilie 2013 ·

Şefii clujeni au rămas impresionaţi de evoluţiile celor doi la Rio Ave, ambii fiind titulari incontestabili.

CFR Cluj se pregăteşte de noul sezon şi vrea să-şi remanieze din temelii lotul în vară. Oficialii clujeni au anunţat deja că vor cumpăra 7 jucători în mercato, iar în plus îi vor readuce pe fundaşii Edimar (26 de ani) şi Lionn (24 de ani), ambii împrumutaţi în Portugalia la Rio Ave.

Cei doi au avut evoluţii apreciate în acest sezon, ambii fiind titulari incontestabili la echipa clasată pe locul 8 în prima ligă. Cum va afecta lotul feroviar repatrierea celor doi brazilieni?

Sepsi în pericol

Edimar a început sezonul în tricoul CFR-ului, dar a fost cedat de Ioan Andone după calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor din "dubla" cu Liberec la gruparea portugheză, clubul încasînd 100.000 de euro pentru afacerea perfectată. Folosit pe postul de fundaş stînga, brazilianul a reuşit să se impună rapid şi să bifeze 24 din 25 de meciuri din actuala stagiune, înscriind două goluri.

Revenirea sa ar mări concurenţa în banda stîngă, acolo unde Sepsi şi Camora au fost folosiţi alternativ de Paulo Sergio sau chiar împreună, portughezul jucînd mijlocaş în această variantă.

Pe de altă parte, şefii clujeni încearcă să pună astfel presiune pe Sepsi, care are un salariu mult prea mare, 200.000 de euro pe sezon, pentru bugetul viitor visat de Paszkany. "Dacă Sepsi nu va accepta o diminuare, ar putea fi scos la vînzare, mai ales că clubul are soluţia Edimar deja asigurată", au povestit surse apropiate conducerii.

Borna Panin

Situaţia e aproape similară în cazul lui Lionn. Lui Panin (34 de ani) îi expiră contractul la vară, iar clubul nu i-a făcut nici o ofertă de prelungire, chiar dacă fundaşul a reintrat titular în ultimele partide după accidentarea lui Ivo Pinto. Lusitanul e aproape sigur că va fi senatorul de drept şi în sezonul vii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum o ora
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum o ora
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum 20 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 48 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 4 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°