Fosta noastră sportivă susţine că ne lipseşte mentalitatea de învingători, însă rămâne optimistă în privinţa atletismului românesc la Jocurile Olimpice din 2012.
„Adevărul": Ce motivaţie mai aveţi să munciţi la vârsta dumneavoastră?
Iolanda Balaş-Söter: Pe vremea când eram sportivă am primit enorm de la societate: sprijin, dragoste şi respect. După aceea am avut ambiţia să-mi fac rostul meu în societate doar bazându-mă pe propriile forţe. Acum e timpul să dau înapoi din ce am primit.
Sunteţi şi preşedinte al Fundaţiei Atletismului Românesc.
Da, aşa pot face ceva concret pentr sport. Forul a luat fiinţă în 1993 din necesitatea de a nu mai sta cu mâna întinsă la Guvern. Am pornit la drum cu un ARO vai de mama lui, de îi cădeau roţile. Am colindat cu el ţara în lung şi în lat pentru a face rost de bani şi de materiale. Aşa s-a construit sediul federaţiei şi s-au refăcut mai multe stadioane. Acesta este scopul meu şi, în prezent, fac lobby pe lângă oamenii cu bani să ni se alăture în proiectele noastre.
Dacă aţi fi concurat în epoca modernă, aţi fi fost milionară în dolari. Regretaţi că nu aţi avut această ocazie?
Nu, dovadă că nu am banii în bancă şi stau într-un apartament pe care l-am cumpărat abia după Revoluţie. Am crescut în vremuri grele şi am învăţat să fiu mulţumită cu puţin. N-o să uit niciodată primul meu pardesiu, verde-închis. Mi-l cumpărase mama pe cartelă. Eram aşa de mândră. Seara mi-l agăţam în faţa patului ca să mă pot uita tot timpul la el. Nici banii pentru recordurile mondiale nu i-am primit în totalitate, dar nu am făcut vreodată scandal. Ar fi trebuit să iau 6.000 de lei pentru fiecare în parte, dar cei din partid îmi spuneau mereu: "Tovarăşa, clasa muncitoare trebuie să facă economii!".
Aveţi un stadion care vă poartă numele? V-aţi dori şi o statuie ca cea a lui Patzaichin?
Sincer, nici nu am fost înt