Victor Ponta avea nevoie mai mult decât oricare lider politic de un ceremonial de instalare, cu toate ritualurile aferente: alai, strângeri de mâini, plecăciuni din cap. El şi-a asumat sau i-au fost distribuite de-a lungul tipului diverse roluri, niciodată pe acela de părinte ale cărui atribute corespund conducătorului.

Ponta părea mai degrabă un politician tranzacţional decât un tată care iubeşte şi pedepseşte, care împarte aleatoriu iubirea şi pedeapsa precum Traian Băsescu şi Ion Iliescu dar şi capriciosul Crin Antonescu, aceasta fiind în sine o formă de exprimare a puterii, nu dintre cele mai sănătoase pentru societate.

Discursul lui Marian Vanghelie exilat o vreme la sectorul 5 din cauza intrigilor lui de culise care a cerut public iubirea liderului, dar şi retrogradarea lui Nicuşor Constantinescu şi a baroniei lui Mazăre ce s-au semeţit de prea multe ori în faţa conducerii centrale arată că versatilul Ponta poate juca şi acest rol patern, atunci când are nevoie de legitimarea puterii sale. Marian Vanghelie a fost iertat şi iubit şi a câştigat a doua poziţie de vicepreşedinte, iar Congresul a fost lipsit de penibilele scălâmbăieli ale lui Radu Mazăre care trebuie să fi plâns cu lacrimi de botox pentru că nu şi-a putut afişa ultima costumaţie.

Delfinul lui Adrian Năstase, alintat "micul Titulescu", pentru scurt timp revoluţionar cheguevarist de operetă, la început a doua vioară a USL după Crin Antonescu, concurând cu Liviu Dragnea pentru influenţa asupra baronatelor, Victor Ponta şi-a preluat la acest congres rolul de centru distribuitor, singurul care deleagă şi consacră puterea celorlalţi. Congresul PSD a fost o punere în scenă a puterii lui Victor Ponta în propriul partid şi în stat.

Invitaţia adresată tuturor preşedinţilor PSD, aşezaţi unul lângă altul pe primul rând, a fost şi ea simbolică. Deşi a vorbit despre schimbarea României, Po