Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punerea în scenă a puterii lui Victor Ponta

Publicat in Adevarul, luni 22 aprilie 2013 ·

Victor Ponta avea nevoie mai mult decât oricare lider politic de un ceremonial de instalare, cu toate ritualurile aferente: alai, strângeri de mâini, plecăciuni din cap. El şi-a asumat sau i-au fost distribuite de-a lungul tipului diverse roluri, niciodată pe acela de părinte ale cărui atribute corespund conducătorului.

Ponta părea mai degrabă un politician tranzacţional decât un tată care iubeşte şi pedepseşte, care împarte aleatoriu iubirea şi pedeapsa precum Traian Băsescu şi Ion Iliescu dar şi capriciosul Crin Antonescu, aceasta fiind în sine o formă de exprimare a puterii, nu dintre cele mai sănătoase pentru societate.

Discursul lui Marian Vanghelie exilat o vreme la sectorul 5 din cauza intrigilor lui de culise care a cerut public iubirea liderului, dar şi retrogradarea lui Nicuşor Constantinescu şi a baroniei lui Mazăre ce s-au semeţit de prea multe ori în faţa conducerii centrale arată că versatilul Ponta poate juca şi acest rol patern, atunci când are nevoie de legitimarea puterii sale. Marian Vanghelie a fost iertat şi iubit şi a câştigat a doua poziţie de vicepreşedinte, iar Congresul a fost lipsit de penibilele scălâmbăieli ale lui Radu Mazăre care trebuie să fi plâns cu lacrimi de botox pentru că nu şi-a putut afişa ultima costumaţie.

Delfinul lui Adrian Năstase, alintat "micul Titulescu", pentru scurt timp revoluţionar cheguevarist de operetă, la început a doua vioară a USL după Crin Antonescu, concurând cu Liviu Dragnea pentru influenţa asupra baronatelor, Victor Ponta şi-a preluat la acest congres rolul de centru distribuitor, singurul care deleagă şi consacră puterea celorlalţi. Congresul PSD a fost o punere în scenă a puterii lui Victor Ponta în propriul partid şi în stat.

Invitaţia adresată tuturor preşedinţilor PSD, aşezaţi unul lângă altul pe primul rând, a fost şi ea simbolică. Deşi a vorbit despre schimbarea României, Po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 35 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum o ora
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 5 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°