Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce fug românii de stomatolog. Studiul care ne clasează pe ultimul loc în Europa

Publicat in Gandul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Afecţiunile gingiilor şi cariile pot contribui la apariţia diabetului, a problemelor respiratorii şi chiar a bolilor cardiovasculare, avertizează medicii stomatologi

Pentru a avea o dantură impecabilă, medicii stomatologi recomandă anual cel puţin două vizite la cabinetul lor, mai ales că orice problemă de sănătate orală descoperită se poate trata mai uşor şi cu costuri mult mai reduse decât afecţiunile avansate.

Potrivit datelor unui Eurobarometru cu privire la sănătatea orală, românii se situează pe un loc codaş în ceea ce priveşte vizitele la medicul stomatolog. Astfel, doar 34 la sută dintre conaţionali merg la dentist cel puţin o dată pe an, în timp ce 83 la sută dintre olandezi au fost cel puţin o dată pe an la medicul stomatolog, urmaţi de danezi - 78 la sută, luxemburghezi - 77 la sută şi germani - 77 la sută. Francezii merg la dentist într-un procent de 52 la sută, potrivit Eurobarometrului. Studiul mai arată că jumătate dintre europeni au declarat că au fost la dentist pentru un control de rutină sau pentru detartrare. O treime dintre ei au mers pentru un tratament banal şi aproape un european din cinci, pentru un tratament de urgenţă.

Problemele dentare minore - pretextul românilor

Potrivit statisticii, 30 la sută dintre români au experimentat dificultăţi în a consuma alimente ca urmare a problemelor stomatologice, în timp ce 16 la sută dintre români sunt jenaţi de aspectul propriei danturi, fapt ce îi determină să se izoleze social.

Dintre motivele menţionate de ro­mâni pentru că nu au fost la dentist s-au remarcat preţul mare al controalelor şi al tratamentelor dentare, absenţa danturii false precum şi problemele dentare minore.

Astfel, 33 la sută dintre români nu iau în serios problemele dentare, 16 la sută consideră că nu au nevoie de intervenţie stomatologică deoarece dinţii naturali au fost înlocuiţi cu luc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 47 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 19 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale