Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judeţ cu judeţ:Mâine va fi inaugurat primul mall din Piatra Neamţ

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Mâine va fi inaugurat primul mall din Piatra Neamţ, care va asigura peste 500 de locuri de muncă. 14 pasageri au ajuns la spital ieri după ce autocarul în care se aflau a fost acroşat de un TIR pe raza localităţii Milova, judeţul Arad. La Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila au fost internaţi, de la începutul anului, 168 de pacienţi cu tuberculoză. Vasluienii din Moara Greci nu pot folosi apa din fântâni pentru că are o concentraţie foarte mare de nitraţi. ALBA . În perioada 3-6 septembrie, Centrul Cultural Aiud găzduieşte cea de-a XIX-a ediţie a „Zilelor Rebreanu“. La întâlnire, alături de mai mulţi scriitori şi critici, vor participa şi membrii ai familiei Rebreanu.

ARAD. Ieri, 14 pasageri au ajuns la spital, după ce autocarul în care se aflau a fost acroşat de un TIR pe raza localităţii Milova. De vină a fost şoferul autoutilitarei care a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens.

ARGEŞ. O angajată a bazei nautice de la Bascov s-a sinucis, ieri, aruncându-se în lacul pe care se desfăşoară competiţiile de canotaj, cadavrul fiind recuperat din apă de pompierii militari.

BACĂU . Până la 11 septembrie, Centrul Militar Judeţean desfăşoară activităţi de recrutare şi selecţie pentru formarea cadrelor militare în rezervă. Candidaţi pot fi băcăuanii cu vârste până la 30 de ani, care au studii superioare şi care au făcut armata.

BIHOR. Șoferii pot accelera pe Calea Clujul, spre ieșirea din Oradea, la 70 de kilometri pe oră, a decis Comisia Comisia de Circuluaţie și Transport. Limita de viteză era până acum de 50 de kilometri pe oră.

BISTRIŢA-NĂSĂUD . Ieri, de Ziua Jandarmeriei Rurale, forţele de ordine şi-au expus tehnica din dotare în Parcul „Mihai Eminescu“ din municipiul Bistriţa. Cei mai interesaţi de echipamente au fost copiii.

BOTOŞANI . Reprezentanţii Dir

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 8 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 9 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 7 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 10 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 9 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 8 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 7 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°