A treia generaţie a compactului francez s-a întărit vizibil. Spaţiul oferi, calitatea afişată sau prestaţiile garantate sunt superioare ofertei anterioare. Clasa autoturismelor compacte trebuie că aduce foarte bine cu Liga Campionilor la fotbal: ticsită (niciun constructor important nu lipseşte), cu câteva nume consacrate (VW Golf, Ford Focus, Opel Astra), tot mai mulţi paricipanţi periculoşi (Kia cee’d, Mazda3) şi veşnici pretendenţi (Honda Civic, Citroen C4).
Renault Megane, maşina pe care am testat-o recent, ar putea face un caz ideal pentru o comparaţie cu Olympique Lyon (de şapte ori consecutiv campioană a Franţei, dar de zero ori în semifinalele sau finala celei mai puternice competiţii intercluburi) – ambiţii mari, niciodată transpuse într-un rezultat istoric.
Va putea oare Regia franceză să forţeze intrarea în elita segmentului cu noua sa creaţie sau va trebui să se mulţumească, în continuare, cu un loc în pluton?
A treia generaţie Megane, dezvoltată pe platforma tehnică (ajustată) a compactului care a divizat atât de tranşant opinia publică – mai cu seamă din cauza designului nonconformist al zonei posterioare – a crescut în dimensiuni, dar a scăzut puţin în greutate (cu aproximativ opt kilograme).
Dacă motoarele oferite au fost preluate din pepiniera Renault (benzină: 1.6 litri – 110 CP; motorină: 1.5 – 1.9 litri, între 105 şi 130 CP), materialele şi finisajele care pot fi regăsite dovedesc seriozitatea cu care se urmăreşte creşterea calităţii (percepute de client).
Design
Renault oferă două versiuni de caroserie pentru gama Megane. Cu cinci uşi - cea pe care am testat-o şi care va atrage, probabil, cei mai mulţi clienţi - şi cu trei uşi, denumită Coupe.
Aprecierea designului ţine de fiecare privitor în parte. Pentru a nu mai avea surprize neplăcute, no
