Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nobel medical cu iz românesc

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

Fără cercetările lui George Emil Palade (dreapta), laureat Nobel în 1974, nu ar fi fost posibilă descoperirea lui Randy Schekman (stânga), James Rothman şi a lui Thomas Südhof, premianţii de anul acesta.

„În primul rând, vreau să-i ofer consideraţia mea lui George Palade, cel care a fost, într-adevăr, pionierul biologiei celulare. El a dezvoltat tehnicile de microscopie electronică şi a văzut pentru prima oară membranele din interiorul celulelor umane.“ Aşa sună discursul telefonic al unuia dintre proaspeţii laureaţi Nobel pentru Medicină, Randy W. Schekman, imediat după ce s-a bucurat ca un copil la primirea veştii. „Am dansat prin casă cu soţia mea şi am repetat întruna «O, Doamne, o, Doamne!»“, mărturiseşte el.

Americanii Randy W. Schekman şi James Rothman, împreună cu germanul Thomas C. Südhof, au împărţit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2013. În cuvintele Comitetului Nobel, cei trei au fost premiaţi „pentru descoperirea maşinăriei care controlează traficul vezicular, un sistem de transport esenţial al celulelor noastre“. Cu alte cuvinte, cei trei au descoperit modul în care substanţe esenţiale pentru funcţionarea organismului – hormoni, enzime, neurotransmiţători, anticorpi – sunt eliberate în corp la locul potrivit şi la momentul potrivit. Astfel, se pot explica mai uşor mecanismele de instalare a unor boli frecvente ale lumii moderne: diabet, afecţiuni ale sistemului imunitar şi boli neurologice, pentru a numi numai câteva, potrivit Comitetului Nobel.

Meritele geniului român

Nobelul celor trei cercetători se leagă indubitabil de Nobelul primit de românul George Emil Palade(foto) în 1974, aşa cum însuşi Schekman a declarat. Schekman l-a apreciat pe Palade pentru că mentorul lui a fost, la rândul lui, un mare admirator al geniului român. Nu întâmplător, fiindcă George Emil Palade a pus, practic, bazele biologiei celulare mode

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum o ora
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 18 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Atac cu rachete asupra oraşului Harkov: şase persoane au fost rănite, mai multe clădiri rezidenţiale au fost avariate

News.ro acum o ora
Rachete ruseşti au avariat clădiri rezidenţiale şi au rănit şase persoane în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, miercuri dimineaţă, a declarat guvernatorul Oleh Sînehubov pe Telegram, relatează Reuters. Atacul a avariat trei clădiri rezid

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum o ora
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Pensia anticipată: ce penalizări se aplică de la 1 septembrie. Explicații oficiale

Adevarul acum 2 ore
Noua lege a pensiilor prevede că stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România și va elimina pensia anticipată fără penalizări.

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden

Mediafax acum 3 ore
Senatul american a aprobat cu o majoritate covârşitoare ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden. Aprobarea pachetului de ajutor în valoare de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan pune capăt unor luni de

Damian Drăghici şi Smiley au lansat melodia „S-a furat mireasa” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Damian & Brothers şi Smiley au lansat „S-a furat mireasa”, melodie de petrecere. “S-a furat mireasa este piesa pe care eu o văd ideală pentru orice petrecere. Acum 8 ani, am lansat cu trupa mea Damian & Brothers, împreună cu Smiley, piesa “În staţie

Sondaj INSCOP. PSD și PNL, pe primele locuri în intenția de vot pentru consiliile locale

Adevarul acum 58 minute
PSD se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, preferat de 28.4% dintre români, cu circa două puncte procentuale mai puțin față de luna trecută, urmat de PNL care ar fi votat de 26,7%, înregistrând o ușoară cre

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°