Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Pricopie: ”O şcoală va fi atât de bună cât de buni sunt profesorii”

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

”Valoarea educaţiei este dată în primul rând de profesori, iar o şcoală va fi atât de bună cât de bune sunt cadrele didactice, de aceea vom căuta să creştem valoarea absolută a bugetului şi să găsim formula pentru ca dascălii să se simtă respectaţi”, a declarat joi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a fost întrebat de profesori cât de importat este dascălul pentru un ministru.

"Eu la revoluţie aveam 19 ani, dar avem profesorii din anii '80 care pot vorbi mai bine despre atuurile şi nenorocirile din educaţie din anii '80. Cred că trebuie să păstrăm ceea ce a fost bun în anii '80 şi să investim în zona de modernitate, de diferenţiere, de cadre didactice. Valoarea educaţiei nu este dată, în primul rând, de elevi şi de studenţi, ci de profesori", a răspuns Pricopie

Ministrul a explicat că dacă într-o şcoală intră elevi slabi, dar sunt profesori buni, copiii mai au o şansă.

"O şcoală va fi atât de bună cât de buni sunt profesorii. Dacă îţi intră elevi buni pe mâna unor profesori slabi, şcoala va fi slabă. Dacă îţi intră elevi slabi pe mâna unor profesori buni, acei elevi au şansa să crească", a mai spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a recunoscut că bugetul actual este mai mic decât în anii când era secretar de stat, dar a spus că şi-a asumat acest lucru şi va căuta formula pentru ca dascălii să se simtă respectaţi.

"Sunt de acord că salariile sunt mici şi chiar dacă, deocamdată, nu se vede, pentru că solicită mulţi bani, vom căuta soluţii. Am fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei în perioada 2007-2008 şi aveam un buget de 5,2 la sută din PIB. Acum am venit ministru cu un buget de 3,21 la sută din PIB. Când am spus da, vin ministru, am ştiut pe ce buget vin şi ştiu care sunt problemele. Prima problemă este să încercăm să creştem acest procent, dar şi valoarea absolută, dar să găsim formula pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 25 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Bucureştenii şi-au găsit de dimineaţă maşinile acoperite de praf saharian. „E Crăciunul pentru spălătoriile auto”

Adevarul acum 13 minute
Norul de praf saharian, în legătură cu care meteorologii au avertizat încă de marţi, a traversat Europa şi a juns şi în România. Dovadă? Încă de la primele ore ale dimineţii, mai mulţi şoferi au avut surpriza să îşi găsească automobilele acoperite c

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 8 minute
În ziua de 24 Aprilie 2024, la ora 03:00:04 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 73.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km V de Foc

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 22 minute
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum o ora
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°