S-au împlinit, în această toamnă, 30 de ani de la moartea lui Victor Ciocâltea, unul dintre cei mai mari şahişti ai României şi unul dintre puţinii oameni care l-au învins pe marele Bobby Fischer.
Victor Ciocâltea, cel care în anii '70-'80 era cel mai îndrăgit jucător de şah din România, a murit, subit, în Barcelona, la vârsta de 51 de ani. Autorităţile comuniste nu s-au implicat în repatrierea corpului neînsufleţit. Soţia sa l-a incinerat, a pus cenuşa într-o urnă, urna a aşezat-o pe bancheta maşinii personale şi a străbătut toată Europa, spre Bucureşti. Aşa a ajuns Victor Ciocâltea înapoi în România.
Un şahist spectaculos
Victor Ciocâltea s-a născut la 16 ianuarie 1932, la Bucureşti. Înainte de a începe să practice şahul de performanţă a fost component al lotului naţional de juniori la tenis de masă. S-a remarcat ca talentat şahist la un campionat organizat de elevii liceului „Gheorghe Lazăr”, unde învăţa. În 1952, la vârsta de 20 de ani, a devenit pentru prima dată campion naţional, poziţie pe care o va mai dobândi de alte şapte ori. În 1962, la un turneu desfăşurat la Varna (Bulgaria), l-a învins pe Bobby Fischer – cel considerat de mulţi drept cel mai mare şahist al tuturor timpurilor (în 1966, Bobby Fischer avea să fie învins şi de Florin Gheorghiu). În anii ’70, Victor Ciocâltea, din calitatea de mare maestru internaţional, a fost unul dintre căpitanii echipei naţionale a României. Era un răsfăţat al presei datorită caracterului său foarte prietenos. Şi-a dobândit titlul de „cel mai indrăgit jucător de şah din România”. Ciocâltea avea şi un stil de joc foarte spectaculos, care îi fascina chiar şi pe jucătorii mai puţin avizaţi. În cele trei decenii de activitate a concurat la peste 100 de turnee internaţionale.
Ultimul a fost un turneu desfăşurat în Spania, la Marensa (la 60 de kilometri de Barcelona), în septembrie 1983. Victor Ciocâlt