Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Semafoarele care se joacă cu nervii şoferilor (VIDEO)

Publicat in Adevarul, luni 10 august 2009 ·

Vezi pe iasi.adevarul.ro cum se virează la stânga din Tudor spre Mangeron

Conducătorii auto sunt nevoiţi să facă manevre ilegale ca să treacă prin intersecţiile-problemă.

După un weekend liniştit, prima zi a săptămânii a aglomerat din nou arterele de circulaţie din Iaşi încă de la primele ore. Ca de obicei, traficul a fost sugrumat în intersecţiile aglomerate, din cauza maşinilor care nu au cum să vireze la stânga.

Intersecţia bulevardului Socola cu Primăverii este unul dintre cele mai cunoscute puncte-problemă ale circulaţiei auto din oraş.

Fluxul continuu de maşini, la care se adaugă traficul greu, traversează intersecţia pe toate direcţiile, nu doar înainte. Inconvenientul apare pentru cei care doresc să vireze la stânga, din cauză că primesc verde în acelaşi timp cu cei care vin de pe contrasens, cărora sunt obligaţi să le acorde prioritate.

„Dacă ar fi să mă iau după reguli, n-aş avea şanse să trec prin intersecţie, aşa că fac ce pot ca să mă strecor pe culoarea verde”, a spus Mihai, aflat în trafic. În acest sens, şoferii „descurcăreţi” reuşesc să se ascundă după un autobuz care virează la stânga pentru a avea un paravan faţă de cei care vin de pe contrasens. Alţii se bazează pe caii putere de sub capotă pentru a ţâşni primii la culoarea verde.

Majoritatea şoferilor însă aşteaptă să prindă o breşă în trafic pentru a se strecura la stânga, ceea ce duce la ambuteiaje. O situaţie asemănătoare se întâlneşte pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu bulevardul Chimiei.

Secunde inutile

Maşinile care vin dinspre bulevardul Primăverii şi au nevoie să vireze la stânga pe Splai Bahlui primesc verde la semafor în acelaşi timp cu vehiculele care vin de pe contrasens. Totuşi, timpii de la semafoare sunt programaţi în aşa fel ca cei care au nevoie să facă la stânga să aibă 15 secunde în pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 52 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

BEC constată încălcări majore ale legislației electorale. Probleme la tragerea la sorți a șefilor birourilor de circumscripție

HotNews acum 24 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a constatat existenţa unor încălcări majore ale legilor electorale în realizarea operaţiunilor de tragere la sorţi a preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţie şi a locţiitorilor acestora, efectuate de preşe

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 55 minute
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 56 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°