Pentru a-şi onora obligaţiile de stat membru NATO şi pentru a-şi asigura propria securitate aeriană, România este obligată să prelungească resursa de zbor a aparatelor MiG 21 LanceR, care îşi epuizează parametrii tehnici actuali în 2012. Operaţiunea de reşapare a unor avioane trecute prin cel puţin două reparaţii capitale ascunde însă genele unui dezastru. Preavizul a venit astăzi, când un avion al Forţelor Aeriene s-a prăbuşit lângă Câmpia Turzii, obligând armata română să se îmbrace, din nou, în doliu. Sursa: Mihai Șoica

În iulie 2007, propoziţia aceasta s-a aşezat cuminte pe lista obiectivelor prioritare ale armatei române. Pe hârtie, cuvintele mari nu costă, niciodată, nimic.

„Creşterea nivelului de interoperabilitate al structurilor militare naţionale cu cele ale NATO” este, de peste trei ani de zile, ţinta unui sistem de apărare afectat de subfinanţare cronică şi nepăsare.

Uneori, precum în cazul incidentului aviatic de lângă Câmpia Turzii, soldat cu moartea a doi piloţi de elită – capitan-comandorii Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram –, pentru subţirimea bugetară şi indiferenţa politică plătesc cei obligaţi să-şi facă meseria, zi de zi, la bordul aparaturii precare aflate în dotarea armatei.

Tema e veche şi are nelipsitele accente dâmboviţene. Înlocuirea MiG-urilor aflate în inventarul Forţelor Aeriene e un punct pe agenda decidenţilor politici de la Bucureşti încă din 2007. Cu alte cuvinte, cam de atunci de când se ştia cu precizie că în 2012 aparatele de zbor ruseşti îşi epuizează resursa tehnică.

Suedia şi SUA s-au bătut în ultimii doi ani în oferte speciale pentru a convinge România să cumpere avioane multirol de la principalii concurenţi pe care fiecare stat îi reprezintă: SAAB (producătorul JAS 39 Gripen), respectiv Lockheed Martin (furnizor de F-16). De altfel, încă din mai 2008, Palatul Victoria îşi