Americanii plătesc în prezent aproximativ 70 de dolari pe mia de metri cubi de gaze. În acelaşi timp, peste Ocean, europenii cumpără gaze ruseşti cu 400 de dolari pe mia de metri cubi. Americanii au extras pentru prima oară gaze de şist în 1821, în satul Fredonia din statul New York. Tot ei au fost primii care au folosit, în 1947, fracturarea hidraulică în acest sens. Exploatarea acestei resurse la scară industrială a început în anii ’70, însă petroliştii continuau să fie reticenţi, considerând că această tehnologie nu poate ajunge vreodată să fie viabilă din punct de vedere comercial.
Acum, aceiaşi petrolişti au ajuns să ardă degeaba gazele de şist pe care le extrag. Motivul este simplu: tehnologia a fost modernizată, procedeul este tot mai folosit, cantitatea de gaze obţinută creşte. Toate aceste motive au generat o ieftinire semnificativă a gazelor, iar companiile au ajuns acum să ardă resursele pe care le extrag în încercarea de a controla preţurile.30% din producţie, asigurată din şisturi
Până acum un deceniu, fracturarea hidraulică a fost folosită foarte puţin, întrucât costurile sunt uriaşe, de două-trei ori mai mari decât în cazul zăcămintelor convenţionale. Însă avansul tehnologic şi declinul rezervelor tradiţionale au determinat companiile să acorde tot mai multă atenţie acestor zăcăminte. Acum, americanii îşi asigură peste 30% din consumul de gaze din resurse neconvenţionale, faţă de doar 3% acum 10 ani. Acest lucru a însemnat, în primul rând, o schimbare de lider în clasamentul producătorilor mondiali de gaze. În 2009, Statele Unite au detronat Rusia şi au devenit, graţie gazelor de şist, lider global în acest sector. SUA au produs în acel an 582 de miliarde de metri cubi, iar Rusia doar 527 de miliarde. Un an mai târziu, în 2010, americanii au scos 611 miliarde de metri cubi, în timp ce Rusia a extras 588 de miliarde.Un alt efect a f