Nu ştiu dacă referendumul a trezit energii nebănuite, dacă lumea este tensionată asupra acestui subiect. Dacă de politică propriu - zis se ocupă circa 2% din populaţia ţării, despre referendum putem spune că este subiectul zilei. Bârfa din top one!
Nu există cunoscut sau necunoscut, prieten sau amic care să nu mă întrebe ce părere am. Am învăţat, după îndelungi ani, că marea majoritate a curioşilor n-au nevoie de răspunsuri oneste, ci de confirmarea propriilor păreri. În funcţie de întrebare, care conţine în mod evident răspunsul, poţi face fericit un om. "Îl mai răbdăm mult pe Băsescu?". Evident, răspunsul este: "Nu, nu mai putem!". "Aţi văzut ce fac ăştia. E incredibil!". E de-ajuns un "s-a ajuns prea departe" ca omul să plece fericit ca în prima zi de căsătorie. Nu am o atitudine rabinică, să spunem. Pur şi simplu din lupta acestor doi giganţi eu ţin cu partea mai puţin văzută. Cu România, cu poporul român.
Dincolo de simpatiile fiecăruia, victima acestei lupte este, la urma urmei, România. Denigrarea ei a atins cote incredibile, iar vinovaţii nu sunt cei de la Bruxelles, ci nişte ticăloşi din ţară. Atitudine şi mentalitate de popor condus de fanarioţi care fug cu pâra la Înalta Poartă. Un exemplu de conduită politică, nu doar de naţionalism luminat, l-a dat Harold McMilan, prim-ministru al Marii Britanii între 1957-1963, care a explicat simplu: "Eu critic, din opoziţie, guvernul la putere, dar numai acasă, nu printre străini, căci e vorba totuşi de ţara mea, «my country»!".
Dacă politicienii români, de stânga, dreapta, nord-est sau ce ideologie vor mai inventa ar învăţa ceva din atitudinea lui McMilan, România ar putea fi respectată! Nu mă feresc de un răspuns, pro sau contra Băsescu. Pur şi simplu miza României e importantă. Ţin minte că la o şcoală de vară, o basarabeancă oacheşă m-a întrebat, uimită de criticile mele la adresa tuturor (ruşi, ame
